Bocai şi Pîndichi îşi „dispută” candidatura din partea PNL la Primăria Ovidiu
Bocai şi Pîndichi îşi „dispută” candidatura din partea PNL la Primăria Ovidiu
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestLiberalii îşi vor desemna candidaţii la alegerile locale din 2016 în urma unor sondaje, iar aşa cum i-a încurajat şi preşedinta PNL, Alina Gorghiu, vor exista mai mulţi doritori pentru fiecare primărie în parte. „Pentru fiecare localitate în parte vor exista mai mulţi potenţiali candidaţi, iar în urma sondajelor va fi desemnat cel mai potrivit candidat”, au precizat liberalii. Pentru Primăria Constanţa au anunţat deja că sunt interesaţi să candideze, din partea PNL, Christian Gigi Chiru, Robert Boroianu şi Iustin Roman. O altă primărie care suscită interes este cea condusă de social-democratul George Scupra. Pentru Primăria oraşului Ovidiu se arată dispuşi să intre în competiţia internă a PNL de desemnare a candidatului următorii: Dumitru Bocai (fost primar), Dan Pândichi (fost viceprimar în mandatul lui Bocai şi viceprimar şi în acest mandat) şi George Albină. Contactaţi de „Replica”, Bocai şi Pândichi au confirmat că sunt interesaţi să candideze la Primăria Ovidiu, prin urmare numele lor vor fi trecute în viitorul sondaj de opinie pe care îl va realiza PNL. Nu este exclus ca, pe lângă cei trei anterior menţionaţi, să apară în măsurătoarea PNL şi candidatul partidului de la alegerile trecute, Ciprian Hanganu.
Alexandra ANTON
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News