Dezastrul de la Gârliciu: străzi de pământ şi gunoaie care ard în câmp
Dezastrul de la Gârliciu: străzi de pământ şi gunoaie care ard în câmp
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestDe 4 mandate, acelaşi primar
De 4 mandate, acelaşi primar
Există în judeţul Constanţa localităţi parcă încremenite în secolul trecut: străzi care nu au văzut nici măcar un minim strat de piatră, darămite un covor de asfalt, cu aşa-zise cabinete medicale, semi-funcţionale, cu gunoaie care ard în câmp, cu locuinţe care arată exact nivelul de trai al locuitorilor, adică jalnic!
Din această categorie face parte şi comuna Gârliciu. Oamenii se plâng, arată spre străzile parcă lovite de obuze, comentează că, dacă au o urgenţă, de multe ori pleacă „la oraş” să se trateze, fiindcă la cabinetul din comună sunt doi medici care vin o zi cu o zi, pentru doar câteva ore, deci permanenţă nu există…, dar din 1996 şi până în prezent merg pe mâna aceluiaşi primar. De ce? Probabil din inerţie. Nu există drumuri cu asfalt, nu există semne care să indice bunăstarea.
„Nu e asfalt, avem gropi, iar dacă plouă... e jale. Avem şi un drum închis, că s-a surpat. Dacă ne dor dinţii, mergem la oraş. Asta e viaţa la ţară. Copiii nu pot merge la locul de joacă din sat, că e plin de bălării. Păcat de tobogan!”, ni se plânge un cetăţean. Există în schimb gunoaie care ard în câmp – o practică de ani de zile, pe care nimeni n-a părut să o sesizeze până acum!
Nimeni nu a sesizat Garda de Mediu, însă în urmă cu două zile au ajuns imagini cu dezastrul de la Gârliciu şi în atenţia instituţiei menţionate. La solicitarea „Replica” de Constanţa, reprezentanţii Gărzii de Mediu au confirmat că s-au deplasat la faţa locului şi că li s-a confirmat că există gunoaie aruncate în câmp: „Colegii mei au ajuns ieri (marţi – n.r.) la faţa locului. În primă fază, vom atenţiona primăria să remedieze situaţia, pentru că este de datoria administraţiei să menţină curăţenia. Vor avea un termen rezonabil să se conformeze”, a precizat Marian Râşnoveanu, şeful Gărzii de Mediu. Ulterior, probabil că vor urma amenzile.
Rocsana CRISTEA
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News