Domnule Făgădău, ţigănia de la Crema când dispare?
Domnule Făgădău, ţigănia de la Crema când dispare?
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestConstrucţie ridicată ilegal, demolată parţial
Construcţie ridicată ilegal, demolată parţial
Primarul interimar al Constanţei, Decebal Făgădău, a început o serie de acţiuni care pot fi catalogate, de unii, drept „dovezi de normalitate”, iar de alţii - „acţiuni specifice campaniei electorale”. Bunăoară, ca prin minune, străzile din cartierul Compozitorilor au început să fie asfaltate, ţiganii care ocupau abuziv o clădire în Piaţa Ovidiu au fost evacuaţi cu ajutorul Poliţiei (însă, în zadar!; au găsit o altă casă în care să se instaleze), iar în staţiunea Mamaia a fost degajat un spaţiu verde pe care un afacerist găsise de cuviinţă să îl ocupe ilegal cu o terasă. Lăudabile aceste „mişcări de trupe”, numai că probleme sunt cu duiumul, iar un exemplu vine tot din staţiunea Mamaia, din zona celebrului club Crema. La nici doi paşi, o construcţie pe jumătate dezafectată te face să strâmbi din nas. Ţigănia care s-a dorit a fi o alimentară „de sezon” (sau crâşmă, nu se ştie exact) reprezintă, conform surselor noastre, investiţia unui buticar care a construit fără acordul proprietarului de drept al terenului! Somat să elibereze spaţiul ocupat abuziv, „buticarul” a demolat în pripă construcţia, însă doar parţial, după cum se poate observa din imagini. Suntem curioşi cât timp le va lua reprezentanţilor Primăriei Constanţa să sesizeze hidoşenia, poziţionată „în buricul” unei ditamai staţiuni cu pretenţii cum este Mamaia. Asta, ca să nu mai pomenim resturile de materiale, aruncate la întâmplare, pe spaţiul verde, ca şi cum… fiecare ar face ce pofteşte în Mamaia, mai ceva ca într-un sat fără câini!
Rocsana CRISTEA
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News