Locotenenţii lui Raim din Mangalia au ajuns după gratii
Locotenenţii lui Raim din Mangalia au ajuns după gratii
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestÎn baza cooperării interinstituţionale şi ca urmarea a activităţilor desfăşurate de poliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale din cadrul I.P.J. Constanţa, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, privind scandalul care a avut loc în ziua de 25.10.2011, pe strada Ion Mecu din municipiul Mangalia, în urma căruia minorul I. E. M., de 12 ani, a fost agresat, suferind leziuni care i-au pus viaţa în primejdie, la data de 28.10.2011 au fost reţinuţi de procurori pe bază de ordonanţă pentru o perioadă de 24 de ore Dumitru Albotă, Sinan Iusein Suliman, Onasis Ismail, Ion-Dacian Roşca şi Erol Omer, toţi din Mangalia. În sarcina primului suspect, care mai este cercetat şi în alte dosare alături de alte persoane pentru fapte comise cu violenţă, s-au reţinut săvârşirea infracţiunilor de tentativă la omor, violare de domiciliu, loviri sau alte violenţe şi ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice, cel de-al doile este cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de violare de domiciliu, loviri sau alte violenţe şi ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice, iar ceilalţi trei suspecţi cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice. La data de 29.10.2011, suspecţii au fost prezentaţi Tribunalului Constanţa cu propunere de arestare prevenitvă, solicitare ce a fost însuşită de magistraţi care au dispus arestarea acestora pe o perioadă de 29 zile. Cei în cauză au fost depuşi în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al I.P.J. Constanţa. Cercetările sunt continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa în vederea identificării tuturor participanţilor la scandal şi tragerea acestora la răspundere penală.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News