REPLICA ONLINE CONSTANTA

1.8° Constanța Vin., 22 Nov. 2024
Anul XX Nr. 6921
1.8° Constanța Vineri, 22 Noiembrie 2024 Anul XX Nr. 6921
 

Mâncare stricată şi spaţiu ocupat cu japca, pe plajele de fiţe din nordul staţiunii Mamaia

Mâncare stricată şi spaţiu ocupat cu japca, pe plajele de fiţe din nordul staţiunii Mamaia

Replica API 18 iulie 2015 | 00:00 774

Dunca: Am cerut să vorbesc cu administratorul, mi s-a zis că nu este. Chiar eu l-am văzut. Nu este posibil așa ceva

Dunca: Am cerut să vorbesc cu administratorul, mi s-a zis că nu este. Chiar eu l-am văzut. Nu este posibil așa ceva

Au declarat război operatorilor economici de pe litoral care nu respectă legea! Inspectorii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor au luat cu asalt, din nou, operatorii și agenții economici din cea mai aglomerată stațiune de pe litoralul românesc. De data aceasta, inspectorii, în frunte cu președintele Marius Dunca, au ajuns în nordul stațiunii Mamaia și au verificat dacă ordinul nr. 1204 din 26 martie 2010 pentru aprobarea normelor metodologice privind autorizarea plajelor în scop turistic este respectat.

Dunca a vrut să afle dacă suprafața sectorului de plajă folosit pentru închirierea șezlongurilor și umbrelelor este de maxim 70 % din suprafața totală închiriată, diferența, adică 30 %, reprezentând zona destinată plajei pe nisip. Ei bine, președintele ANPC a constat că operatorii nu respectă acest ordin, fapt pentru care s-au ales cu amenzi usturătoare.

Inspectorii Autorității Națională pentru Protecția Consumatorilor au ajuns, vineri, în nordul stațiunii Mamaia pentru a verifica dacă agenţii economici respect condiţiile de amplasare a şezlongurilor pe plajă, dar şi suprafaţa alocată cearşafurilor. Prima oprire a fost la Plaja Ipanera, însă comisarii nu au descoperit nereguli. Asta pentru că reprezentanții porțiunii de plajă au fost mai vigilenți decât inspectorii și au reușit, în timp util, să mute șezlongurile, lăsând, astfel, spațiu legal pentru așezarea șezlongurilor.

Nu la fel de rapizi au fost și cei de la plaja Argo Beach, care au fost amendați de preşedintele ANPC cu 20.000 de lei, deoarece suprafaţa de plajă destinată cearşafurilor era de 2% şi nu de 30% aşa cum prevede legea. În schimb, administratorul Ammos by Blue Beach va trebui să scoată din buzunar 40.000 lei, pentru mai multe nereguli constate de inspectori, atât pe plajă, cât și în blocul alimentar. Pentru că administratorul plajei nu a dorit să se facă văzut la rugămintea președintelui Marius Dunca, cel din urmă a ajuns până în bucătăria restaurantului pentru a-l căuta, mai ales că-l văzuse în zonă.

„Cum nu este?! Vreți să vi-l arăt eu? Nu-l cunoașteți?“, i-a întrebat, ironic, Dunca pe angajați. În bucătăria restaurantului Ammos, inspectorii au constat mai multe nereguli: produse neetichetate, cârnați expirați de la începutul lunii, scoici preparate de joi și, apoi, congelate. Auzind că va „bifa“ două amenzi, una pentru nerespectarea ordinului de plajă-20.000 lei, iar alta pentru deficiențele găsite în bucătăria grecească-10.000 lei, șeful și-a făcut simțită prezența. În loc să lămurească lucrurile, mai rău le-a încurcat.

Marius Dunca a aflat că, de fapt, operatorul nu avea nici autorizație pentru plajă, fapt pentru care s-a mai ales cu încă o amendă de 10.000 lei. „Au luat 40.000 de lei amendă pentru că nu au respectat instituţiile statului. Am cerut să vorbesc cu administratorul, mi s-a zis că nu este. Chiar eu l-am văzut. Nu este posibil așa ceva“, a spus Alexandru Dunca în timpul controalelor la Ammos Beach.

Mirela Sorina PASCAL

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?

PSD Eduard Martin
AUR Ovidiu Cupsa Mohammad Murad
PSD Cristina Dumitrache
PNL Bogdan Hutuca Silviu Cosa
USR Stelian Ion Remus Negoi
PSD Brailoiu

COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA



LOTO

6/49
26821204022
5/49
112932312136
joker
11431339216