Mangalioţii sunt revoltaţi de afacerea lui „Vasile Butelie”: „Putem sări în aer oricând”
Mangalioţii sunt revoltaţi de afacerea lui „Vasile Butelie”: „Putem sări în aer oricând”
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestDepozit de butelii între case
Depozit de butelii între case
Sursa foto: facebook
După nenorocirea din club Colectiv, autorităţile au început să pună osul la treabă, în timp ce cetăţenii au început să privească mai atent lucrurile care îi înconjoară, sesizând potenţiale pericole. Spre, exemplu, mangalioţii sunt revoltaţi şi susţin că se tem pentru viaţa lor! În cazul de faţă, este vorba despre un depozit de butelii, situat la intrare în oraş, în apropiere de mai multe locuinţe. De cealaltă parte, reprezentanţi ai Primăriei Mangalia susţin că totul este în regulă, cu autorizaţii şi toate cele.
De ceva vreme, parcă s-a ridicat un văl de pe ochii constănţenilor. Au început să fie tot mai atenţi la lucrurile din jur, sesizând totodată şi neregulile. Numai că, din păcate, a fost nevoie de o tragedie de proporţii pentru a se produce acest fenomen. Vorbim despre noaptea fatidică de 30 octombrie, din clubul bucureştean Colectiv, acolo unde, practic, s-a dezlănţuit haosul.
Peste 50 de tineri au pierit şi alte zeci se află în stare gravă şi totul din pricina unui foc izbucnit din cauza unor artificii şi a unui mediu inadecvat. Bineînţeles că la mijloc se află autorizaţiile luate pe ochi frumoşi de la Primărie, nerespecarea anumitor reguli şi ilegalităţile de funcţionare. De atunci, inspectorii din cadrul ISU au demarat o serie de controale, inclusiv la malul mării, vizate fiind toate unităţile de alimentaţie publică şi nu numai. Ulterior şi oamenii au început să facă sesizări, astfel autorităţile depistând probleme mai vechi sau… mai noi. În acest context, după ce a ieşit la iveală că un fost consilier din Ovidiu a amplasat o staţie GPL la doi paşi de un hotel, iată că şi mangalioţii au început să-şi ridice semne de întrebare.
„La Mangalia există un depozit de butelii chiar la intrarea în oraş, tot la doi paşi de bloc, şi ISU doarme de... peste 10 ani!!! Maşinile opresc pe banda 1, încurcă circulaţia, nu mai te poţi încadra să faci la dreapta, e jale. Moş Butelie îşi face palat şi râde de noi. Dacă explodează acolo, există posibilitatea să ardă 100 de persoane…”, au spus locuitorii din Mangalia. Precizăm că este vorba despre depozitul lui Vasile Neagu, cunoscut ca „Vasile Butelie” sau „Moş butelie”, un afacerist din Mangalia care, la data de 2 mai anul curent, s-a trezit cu un individ în casă, înarmat cu o sabie şi un cuţit, cu scopul de a sustrage bunuri sau alte valori.
Totodată, individul, respectiv Dumitru Vasile Burcea l-a şi agresat pe Vasile Neagu. Inculpatul a fost condamnat la 21 de ani, 4 luni şi 12 zile, de către Tribunalul Argeş, dar decizia nu este definitivă. Revenind la situaţia reclamată de către mangalioţi, reprezentanţii Primăriei spun că lucrurile nu stau chiar aşa. „Este vorba despre un depozit situat pe DN 39, imediat după sediul Poliţiei Naţionale. Are aviz de la ISU, are tot. Nu sunt blocuri acolo şi oricum este distanţă între depozit şi următorul imobil”, au spus aceştia.
Liliana CHIRU
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News