Portul Constanţa îşi păstrează oamenii din primărie la conducere, pentru că aşa-i guvernanţa corporativă
Portul Constanţa îşi păstrează oamenii din primărie la conducere, pentru că aşa-i guvernanţa corporativă
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestIonescu a lămurit şi misterul veniturilor sale, după mai bine de o săptămână
Ionescu a lămurit şi misterul veniturilor sale, după mai bine de o săptămână
Portul Constanţa continuă să fie condus şi de oameni ai primăriei, chiar dacă municipalitatea nu mai este acţionară a companiei din decembrie 2014, în urma unei decizii a Curţii Constituţionale. Doar reprezentantul Primăriei Constanţa, consilierul local PSD George Papari, a fost retras din Adunarea Generală a Acţionarilor (AGA), în timp ce în Consiliul de Administraţie (CA) se regăsesc în continuare Lucian Băluţ, fost lider PSD, preşedinte demisionar al CA, Marcela Mariana Frigioiu, director în Primăria Constanţa, dar şi Tudor Baltă, fost deputat PSD. De asemenea, consilierul local PSD George Vişan ocupă funcţia de director comercial al Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime (CN APM) SA Constanţa.
Iar reprezentanţii municipalităţii vor rămâne mult şi bine în funcţii, întrucât au fost angajaţi pe baza legii privind guvernanţa corporativă, iar procedura de selecţie a noilor adminsitratori este abia în faza incipientă, după cum au arătat oficialii APC în urma unei solicitări din partea „Replica”. „Procedura de selecţie a administratorilor este încă incipientă, acţionarii aprobând demararea acesteia pe 27 mai 2015, conform HGOA nr.2, postată şi pe site-ul companiei. Selecţia se va face conform OUG nr.109/2011 cu modificările şi completările ulterioare”, sună răspunsul APC la întrebarea noastră privind numirea noilor administratori ai companiei. Cât despre persoanele din conducerea APC venit din administraţia locală, răspunsul a fost următorul: „Reprezentantul Consiliului Local a municipiului Constanţa în Adunarea Generală a Acţionarilor a companiei şi-a încetat mandatul imediat după punerea în aplicare a Deciziei nr.574/2014 referitoare la admiterea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 216/2008 privind transmiterea cu titlu gratuit a pachetului de acţiuni către CL Constanţa. Membrii Consiliului de Administraţie sunt selectaţi conform OUG nr.109/2011, privind guvernanţa corporativă”. În altă ordine de idei, oficialii APC au dezlegat şi misterul monedei în care este plătit directorul general. „Veniturile sunt declarate în lei”, se precizează sec, într-un răspuns sosit după o săptămână şi jumătate, cu semnătura directorului general Valeriu Nicolae Ionescu şi a directorului comercial George Gabriel Vişan.
Cristian ANTON
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News