|
Cotidian de atitudine bine informat - Anul X, Nr. 2600 (2651), Vineri, 3 Septembrie 2010 |
|
O autospeciala SMURD a fost lovita cu o piatra ![]() O autospecială SMURD, care a intervenit, azi, în cartierul Faleză Nord, din municipiul Constanţa, pentru a acorda primul ajutor unui om căzuit în stardă, a fost lovită cu o piatră de un tânăr, cunsocut de oameni legii ca având probleme psihice. „Din fericire, nici unul din medicii de pe autospecială şi nici pacientul nu au fost răniţi. Doar maşina a fost zgărâiată un pic”, a declarat, pentru cotidianul „Replica”, Paula Anghel, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea”. [...] ![]() Ponta: Este o "mascarada" si va creste sansele motiunii de cenzura Preşedintele PSD Victor Ponta a declarat vineri, la şcoala de vară a TSD, că nu-şi face „iluzii” că schimbarea lui Adriean Videanu şi Radu Berceanu va face Guvernul mai puţin corupt, [...] ![]() ABADL: Nu va plimbati pe falezele aflate in reabilitare Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea Litoral (ABADL) efectuează lucrări de reabilitare pe falezele din Olimp, Costineşti, Tuzla şi Eforie Sud. Lucrări sunt preconizate să se finalizeze până în anul 2012 şi [...] ![]() Traian Basescu: Masurile de austeritate trebuie sa continue Preşedintele Traian Băsescu a cerut Guvernului şi noilor săi miniştri, care au depus jurământul, să fie solidari pentru măsurile de austeritate care trebuie să continue. "În lipsa unor măsuri de austeritate [...] ![]() Roberta Anastase: Remanierea Guvernului este profunda si necesara Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a catalogat remanierea Guvernului drept una profundă şi necesară. „E o remaniere profundă, importantă şi cred că într-o perioadă de criză astfel de paşi sunt necesari”, [...] ![]() Noii ministri ai Cabinetului Boc depun juramantul in fata presedintelui Cei 6 noi miniştri ai Cabinetului Boc - Ion Ariton (Ministerul Economiei), Gheorghe Ialomiţianu (Ministerul Finanţelor), Ioan Botiş (Ministerul Muncii), Anca Boagiu (Ministerul Transporturilor), Valeriu Tabără (Ministerul Agriculturii) şi Valerian Vreme [...] ![]() Parchetul General a inceput urmarirea penala in cazul seful Sectiei de Neonatologie de la Giulesti Parchetul General a dispus vineri începerea urmăriri penale în cazul şefului Secţiei de Neonatologie de la Maternitatea Giuleşti, Adrian Ioan Toma, pentru neglijenţă în serviciu, care a avut consecinţe deosebit de [...] ![]() Vladescu, dupa remaniere: Voi continua ca intreprinzator privat La Ministerul Finanţelor se va face rocada între Sebastian Vlădescu şi deputatul PDL Gheorghe Ialomiţianu. Rămas fără activitate ministerială, Vlădescu povesteşte, deja, care îi sunt planurile de viitor. "Voi continua ca [...] ![]() Inca doua cazuri de infectare cu antrax in Bulgaria Încă două cazuri de infectare cu antrax la om au fost înregistrate în oraşul Ruse, din nordul Bulgariei, a anunţat Inspectoratul regional pentru sănătate. Potrivit autorităţilor, acestea sunt primele cazuri de [...] Berceanu considera ca Boagiu se va descurca in functia de ministru al Transporturilor ![]() Radu Berceanu a declarat vineri că nu are să-i dea niciun sfat Ancăi Boagiu, căreia îi va preda mandatul de ministru al Transporturilor, şi consideră că se va descurca în această funcţie. 'Aştept să-i predau mandatul d-nei Boagiu. Am venit la minister pentru a vedea ce mai e de făcut, eventual să văd ce se mai întâmplă cu sindicatele. N-am niciun sfat să-i dau dnei Boagiu. Consider că se va descurca', a spus Berceanu. Anca Boagiu, propusă pentru portofoliul Transporturilor, a [...] ![]() Cameramanul Gix, pardon, ca să fim politicoşi, consilierul local de Cogealac Gigi Tulică, a transpirat ieri (la propriu) la filmarea unui incendiu în Constanţa, la o cazemată pe care lumea i-o şi atribuia. Între două cadre şi aducerea-aminte că are şi calitatea de consilier, Gigi Tulică nu a ratat ocazia să transmită că toată luna trecută a aşteptat eliberarea primarului de Cogealac, Cati Hirstu, pe care îl va întreba chiar azi cum a fost la „pârnaie”, dacă se simte bine şi [...] ![]() ![]() |
Lider in sondajele de opinie, conform PDL ![]() Anton Burcea ar putea fi noul primar la Adamclisi Conform sondajului efectuat de PDL în comuna Adamclisi, candidatul democrat-liberal Anton Burcea se situează cel mai bine în preferinţele electoratului, surclasând-o cu mult pe contracandidata social-democrată Marieta Burcea. Astfel, în urma unui sondaj de opinie care a avut loc în aceste zile în Adamclisi, 51% dintre cetăţenii comunei l-ar vota pe Anton Burcea, candidatul PDL, în timp ce candidatul PSD, Marieta Burcea, ar obţine doar 36%. Candidatele Dorina Şerbănescu (PNL) şi Mălina Lupu (UNPR) ar obţine şi ele 8%, respectiv 5%. [...] ![]() Cătălin Anton, purtătorul de vorbe de la Apele Române, mănâncă împrăştiat, motiv pentru care stă singur la masă! Doar v-am spus că îs gurmand, Şi la casă nu am gard! Foaie verde şi-o lalea, Am venit, aici-aşa Să pap tot, nu las nimic, Doar mi-e foame, eu vă zic! Campion sunt frate-n toate, Pap de toate, pap bucate. Mănânc mai împrăştiat, La nimic nu fac rabat. [...] Restructurare ![]() Secretarul de stat Anton trece de la Transporturi la Mediu Secretarul de stat din Ministerul Transporturilor Marin Anton este unul din cei restructuraţi de către premierul Emil Boc, în urma deciziei de reducere a numărului de secretari de stat de la 57 la 32. Marin Anton a confirmat, în exclusivitate pentru „Replica”, faptul că, cel mai probabil de azi, nu va mai fi angajatul Ministerului Transporturilor. "Da, sunt unul din cei care nu va mai rămâne la Ministerul Transporturilor. Din cei 4 secretari de stat, 2 vor fi restructuraţi, iar eu [...] Purtatorul de cuvant s-a suparat pe sefi ![]() Catalin Anton a chemat in instanta Administratia Bazinala Purtătorul de cuvânt al Administraţiei Bazinală de Apă Dobrogea Litoral (ABADL), Cătălin Anton, s-a gândit să apeleze la instanţă pentru a-şi rezolva problemele pe care le are cu instituţia în care lucrează. Cătălin Anton nu a vrut să-şi facă public motivul pentru care a recurs la acest demers, dar recunoaşte că a fost o problemă care „ardea” şi care nu putea fi „tranşată” decât în instanţă. Conform dosarului 4658/118/2010 înregistrat pe 19 aprilie a.c., la Tribunalul Constanţa şi având ca obiect [...] ![]() Sase persoane din judetul Botosani au murit, iar una este data disparuta in urma inundatiilor Şase persoane din judeţul Botoşani au murit, în noaptea de luni spre marţi, în urma inundaţiilor, iar un adolescent este dat dispărut. Cinci dintre victime sunt din municipiul Dorohoi. Locuinţele acestora au fost inundate după ce pârâul Buhai a ieşit din matcă. Tot la Dorohoi, un adolescent în vârstă de 15 ani este dat dispărut. O altă victimă este un bărbat de 63 de ani din comuna Ibăneşti, acesta fiind luat de viitură în timp ce încerca să-şi salveze un animal. [...] ![]() Nici nu s-a încălzit bine afară, că „grataragiul-şef” zis purtător de vorbe al Administraţiei Bazinale de Apă Dobrogea-Litoral, a şi zburătăcit la iarnă verde. Pe marginea unui drum, în bătaia vântului, Cătălin Anton se afirmă numai când vine vorba de încins grătarele, la tranşat carnea, la crăpatul lemnelor sau la aruncatul cu privirea prin ograda vecinului, că, în rest, la capitolul comunicare... „dorul lelii” scrie pe fruntea lui, căci date concrete n-ai să afli! Şi pentru că şi-a greşit vocaţia, ne-am [...] Toni Burcea, un primar fericit ![]() PDL a castigat Primaria Adamclisi in fata PSD Anton (Toni) Burcea, candidatul democrat-liberalilor la Primăria Adamclisi, a reuşit, ieri, în turul doi de scrutin, să o învingă pe social-democrata Marieta Burcea, la o diferenţă de 135 de voturi, conform numărătorii paralele a PDL. După o campanie nebună, unde orgoliile PSD şi PDL au fost pe măsura monumentului de la Adamclisi, pedelistul Anton Burcea ne-a declarat, ieri seară, după aflarea rezultatului: "Sunt bucuros. A fost neaşteptat de greu să te lupţi cu un candidat sprijinit de greii PSD, dar am [...] ![]() Fostul purtător de vorbe al Direcţiei Apelor Române Dobrogea Litoral, Cătălin Anton, care şi aşa nu prea scotea el multe vorbe pe gură coerent, a înţeles că e vremea unor schimbări care ar putea să îi cauzeze grav la... scaun. Şi, ca să nu piardă scaunul călduţ, şi-a făcut rapid rost de altul, la Comitetul de Bazin, în timp ce se afla într-un concediu luat special să-şi rezolve teama că ar putea fi dat afară. Cu problema reolvată şi un post [...] ![]() Candidatul PDL la Adamclisi, favorit Partidul Democrat Liberal a comandat, în această perioadă, un sondaj de opinie privind candidaţii înscrişi în cursa pentru Primăria comunei Adamclisi. Cu doar câteva zile înainte de alegeri – care au loc duminică, 30 mai a.c., pedeliştii au declarat că reprezentantul lor, Anton Burcea, se situează pe primul loc în preferinţele electoratului. „Au fost evaluate şansele celor 5 candidaţi. Din datele parţiale, candidatul PDL Anton Burcea se situează pe primul loc”, a declarat purtătorul de cuvânt al PDL, Mihai Petre. [...] ![]() Răpitori condamnaţi la închisoare Curtea de Apel bulgară a refuzat să elibereze doi dintre cei cinci bărbaţi consideraţi a fi capii unei reţele de răpitori care a fost prinsă recent în operaţiunea specială numită „Lipsit de pudoare”, spun site-urile bulgare. Pe 19 decembrie a.c., Curtea de Apel a Sofiei a impus închisoare pe viaţă suspecţilor Ivaylo Evtimov, Prokopi Prokopiev, Anton Petrov, Lyubomir Simeonov şi Daniel Dimitrov. Prokopi Prokopiev şi Anton Petrov au dorit să fie eliberaţi pe cauţiune, dar Curtea de Apel le-a respins cererile [...] ![]() Radu Mazăre, despre posibilul candidat la Primăria Constanţa, Radu Tudor: „Este un băiat foarte bun” Posibilitatea ca jurnalistul Radu Tudor să candideze la Primăria Constanţa, anunţată în premieră de cotidianul Replica, nu îl sperie pe edilul Radu Mazăre. Întrebat ce părere are cu privire la acest subiect, Radu Mazăre a comentat vineri: „Este un băiat foarte bun. Ce părere să am? Pot să spun că este un băiat foarte rău? Nu. Este un băiat foarte bun!”. Şi tot Mazăre a răspuns, întrebat dacă se teme de el în lupta electorală:„Daaa, teribil de tare!”. [...] ![]() Anton nu mai e purtătorul de cuvânt al DADL Direcţia Apelor Dobrogea Litoral (DADL) a rămas, de ieri, fără purtător de cuvânt. Întors din concediul de odihnă, Cătălin Anton (foto), cel care ani de zile a fost delegat să se ocupe de relaţia cu presa a decis să renunţe la această sarcină. Potrivit acestuia, în momentul de faţă activităţile pe care le coordonează sunt mult mai importante, fapt pentru care timpul nu îi mai permite să întreţină şi relaţiile cu presa. "Coordonez Secretariatul Tehnic Permanent al Comitetului de Bazin, iar [...] Cotidian de atitudine editat de: SC REPLICA SRL CONSTANTA Piata Farului nr. 4, Bl. PF 3, Telefon: 0241/612330, 0241/587. 255, Fax: 0241/612330 WEBSITE: www. replicaonline. ro EMAIL: replica@replicaonline. ro, replicapres@yahoo.com, redactie@replicaonline. ro, tentatiazilei@replicaonline. ro DIRECTOR FONDATOR: Florentina VOICU DIRECTOR: Alexandra ANTON REDACTOR ŞEF ADJUNCT: Alexandra VASILE SEFI DEPARTAMENT ECONOMIC: Cătălin Constantinescu POLITIC: Cristian Anton SOCIAL: Nicoleta Baciu REPORTERI Aurel Ciobanu, Gabriela Seleşi, Cătălin Mihai, Alexandru Uţă, Nicoleta Baciu, Rocsana Cristea, Roxana Călinescu, Laurenţiu Radu, Andra Seceleanu SUBREDACTIA BUCURESTI: Monica Pintilie TEHNOREDACTARE: Stefan Marius, Buganu Georgiana, Langa Claudia SECRETAR TEHNIC DE REDACTIE: [...] ![]() Mircea Radu, „Din Dragoste” de TVR, se intoarce pe ecrane Mircea Radu revine la TVR, la 10 de ani după ce a părăsit postul public. Vedeta TV a câştigat concursul de realizatori la televiziunea publică, potrivit paginademedia.ro. Mircea Radu a obţinut o poziţie la Departamentul minorităţi, secţia emisiuni pentru minorităţi. Mircea Radu a debutat în televiziune la TVR. A prezentat apoi emisiunea „Din dragoste”, produsă de Valeriu Lazarov. În primăvara anului trecut, emisiunea „Din Dragoste” a fost scoasă din grila Antenei 1. [...] Centrul zero al politicii europene – primele impresii ![]() Mihai Radu, romanul care ii hraneste la Bruxelles pe europarlamentarii romani Oraş mare, din câte vede turistul care merge de la aeroport în centru, străzi inimaginabil de curate. Şi fără jeepuri. Probabil belgienii nu au bani sau sunt prea săraci sa aibă Q7, Mercedes sau Audi de ultimă generaţie. Până şi tastatura e altfel... În rest, tramvaie futuristice, oameni puţini, poliţie multă, preţuri extrem de mari - 17 euro o şaorma - şi o minunăţie de oraş. Aceasta este imaginea Bruxelles-ului, în prima zi, aşa cum s-a înfăţişat el presei invitată să [...] |
Mirel Radoi, optimist inaintea meciului cu Albania ![]() Mijlocaşul lui Al Hilal doreşte mai mult sprijin moral pentru naţională, iar selecţionerul Răzvan Lucescu spune despre jucători că sunt foarte motivaţi. Selecţionerul Răzvan Lucescu a susţinut o conferinţă de presă, în care a prefaţat meciul pe care tricolorii îl vor susţine vineri contra Albaniei (ora 21.00) şi a subliniat că atmosfera în lotul echipei naţionale este foarte bună, iar jucătorii sunt motivaţi înaintea debutului în preliminariile Euro 2012. "În sfârşit, ne aflăm în faţa unui meci oficial, în care va [...] ![]() ![]() Consilierul Mihai Pariza, în timp ce se opintea să mute biroul din încăpere M-am proptit într-un birou, Încercând să par erou Obosit şi plin de apă Zici c-am dat o zi la sapă. Însă eu sunt domn cu mapă, Şi nu-mi arde nici de şagă. Cuvântul când iau în plen Mă exprim pe ton solemn. Nu mă uit în carneţel, Să nu fac exces de zel! [...] ![]()
Radio KISS FM
Rezultate LOTO 6 din 49
Extragerea NOROC 4575969
![]() ![]() Caută Adaugă ![]() Doi profesori de la „Mircea” pleaca sa predea in Emiratele Arabe Începând cu noul an şcolar, profesorii suplinitori vor avea salarii care vor fi mai mici şi decât ajutorul de şomaj. Odată cu aplicarea reducerilor salariale cu 25 la sută, de la [...] ![]() Boc a „ras” sase ministri dintr-o lovitura În timp ce presa internaţională notează că România se află în pragul colapsului, După două runde de discuţii, una alaltăieri, cu toţi parlamentarii PDL, iar a doua ieri, în Colegiul Director [...]
![]() S-a ratacit arhiva Petrotrans, benzinarii pot fura in liniste Ancheta în cazul furtului unei porţiuni din magistrala de transport a produselor petroliere Petrotrans, situată în apropierea Fermei nr. 8 a societăţii Murfatlar SA, bate pasul pe loc, deşi a fost [...] ![]() Sapera si Pascu nu mai sunt directori adjuncti la DADR Reducerea de personal care a avut loc la Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală din Constanţa stârneşte nemulţumiri în rândul angajaţilor. Cei care au fost respinşi la examenul organizat, săptămâna trecută, [...] ![]() |
||||||
Mapamond ![]() Romanii si alti cetateni europeni pot fi trimisi acasa doar daca incalca legea Prefectul provinciei Milano, Gian Valerio Lombardi, a declarat joi, într-un interviu că românii nu pun probleme autorităţilor locale, iar cei care se află în Italia pot fi trimişi acasă doar dacă [...] ![]() Netanyahu ii cere lui Mahmoud Abbas sa recunoasca Israelul ca stat evreu Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, i-a cerut, joi, preşedintelui palstinian, Mahmoud Abbas, să recunoască Israelul ca stat evreu, anunţând, totodată, necesitatea unor „concesiuni durerose” din partea celor două tabere, pentru obţinerea păcii [...] ![]() O noua explozie in Golful Mexic, la nici 5 luni de la prima O explozie a distrus o platformă petrolieră din Golful Mexic, joi, aruncând în apă 13 persoane, dar niciuna dintre ele nu a fost declarată dispărută. Cele 13 persoane "au fost localizate [...] ![]() Nisip radioactiv pe o plaja din Bulgaria Nisipul din golful Vromos, pe litoralul bulgar, este radioactiv, au declarat experţii din Ministerele Mediului şi Sănătăţii, relatează Sofia News Agency. Guvernatorul regiunii Burgas, Konstantin Grebenarov, a primit o scrisoare de [...] | ||||||||
Sport![]() Apostol si Ricardo, in lotul Stelei pentru Liga Europa După ce a întărit echipa cu şase jucători de la Unirea Urziceni, Ilie Dumitrescu a definitivat lotul Stelei pentru Liga Europa. Steaua a înaintat către UEFA lista cu jucătorii care pot [...] ![]() Steaua, sanctionata cu 10.000 de lei Comisia de Disciplină a Ligii Progesioniste de Fotbal (LPF) a sancţionat, miercuri, clubul FC Steaua, cu o penalitate sportivă de 10.000 de lei pentru incidentele dintre spectatori de la partida cu [...] ![]() Popescu: Dupa pierderea calificarii la CM, jucatorilor le-a disparut increderea Fostul internaţional român Gheorghe Popescu a declarat, miercuri seară, că jucătorilor care evoluează în echipa naţională le-a dispărut încrederea în forţele proprii după ratarea calificării la Cupa Mondială din 2010 şi [...] ![]() Boloni a fost dat afara de la Al Wahda Şefii grupării din Emirate au renunţat la antrenorul român după ce acesta a pierdut Supercupa şi prima etapă a sezonului intern. Trei luni a rezistat Ladislau Boloni pe banca tehnică a [...] | ||||||||
Politică![]() Vasile Delicoti: „Centrul de putere este la Radu” Primarul comnei Poarta Albă, Vasile Delicoti, a pierdut finanţarea unui proiect pe Măsura 3.2.2, deaorece comuna sa este prea…bogată. Proiectul valora 2,5 milioane de euro şi prevedea reabilitarea sistemului de alimentare [...] ![]() Primarul din Eforie le face locuitorilor un nou loc de agrement Copiii din Eforie Nord vor avea un nou spaţiu de joacă. Decizia a fost luată de către Ion Ovidiu Brăiloiu, primarul oraşului, împreună cu reprezentanţii consiliului local. Proiectul era trecut de [...] ![]() Udrea, de acord cu decizia parlamentarilor Ministrul Dezvoltării şi Turismului, Elena Udrea, a declarat, miercuri seară, că decizia grupurilor parlamentare privind remanierea Guvernului „a fost cea mai bună”, pentru că a fost luată cu „o majoritate mare”. [...] | ||||||||
Economic![]() Incepe targul International de Turism de iarna În perioada 7-10 octombrie 2010, în cadrul Centrului Internaţional de Conferinţe al Palatului Parlamentului Bucureşti se va desfăşura „Winter Holiday”, al doilea Târg Internaţional de Turism, organizat de Asociaţia Naţională a [...] ![]() Declaratii fiscale online de la 1 octombrie Contribuabilii mari şi mijlocii vor depune, de la 1 octombrie, declaraţiile fiscale în format electronic, în Sistemul Electronic Naţional (SEN), a anunţat Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale (MCSI). "MCSI şi Agenţia [...] ![]() Scumpiri de pana 30 % la alimente Toamna vine cu un nou val de scumpiri. Preţul biletelor de tren şi metrou se majorează din 15 septembrie cu 8%. În plus, producătorii din industria alimentară spun că vom plăti [...] ![]() România trebuie să dovedească plata datoriilor către mediul privat şi să aprobe reforma sistemului de pensii pînă la sfârşitul acestei luni. Este condiţia pusă de Fondul Monetar Internaţional pentru deblocarea următoarei [...] ![]() IMM-urile, cele mai afectate de lipsa creditarii Firmele mici şi mijlocii suferă cel mai mult din cauza opririi creditării, în timp ce multinaţionalele au, înca, acces la împrumuturi, a declarat Florin Pogonaru, preşedintele Asociatiei Oamenilor de Afaceri din [...] ![]() Banca Naţională a României (BNR) a afişat joi un curs de referinţă de 4,2616 lei/euro, în scădere cu 0,05% faţă de şedinţa precedentă, iar dolarul american s-a depreciat faţă de leu [...] | ||||||||
Local![]() Constantenii tepuiti de Vectra ies din nou in strada Circa 100 de constănţeni, care au rămas şi cu banii luaţi, şi fără case din cauza nerespectării angajamentelor contractuale asumate de SC City Invest SRL şi grupul de firme Vectra, vor [...] ![]() Contrafacute de peste 500.000 de euro, confiscate in port Ofiţeri din cadrul Serviciului de Poliţie Transporturi Maritime Constanţa, în colaborare cu ofiţeri din cadrul DGIPI, au identificat, pe 01.09.2010, în Portul Constanţa Sud Agigea, un container, care conform documentelor de [...] ![]() Trenurile estivale, anulate in septembrie CFR Călători informează că oferta de călătorie 2010 a companiei spre/dinspre litoralul românesc, se va încheia în cursul acestei luni. Trenurile de călători care au fost introduse suplimentar vor ieşi treptat [...] ![]() 5 constanteni, prinsi cu ITP-ul expirat Echipajul control trafic al Registrului Auto Român - Filiala Constanţa a verificat în luna august a.c. 175 de vehicule, din care 120 au fost constatate ca fiind neconforme din punct de [...] | ||||||||
Monden![]() Madonna a distribuit-o pe Lourdes intr-un film Madonna o va distribui pe fiica sa, Lourdes, în vârstă de 13 ani, în cel mai nou film pe care îl regizează, „W.E”, informează ediţia online a publicaţiei Daily Mail. Fiica [...] ![]() Monica Bellucci va juca in „Manual of Love 3”, alaturi de Robert De Niro Actriţa italiană Monica Bellucci a fost cooptată în distribuţia filmului „Manual of Love 3”, alături de Robert de Niro, lungmetrajul fiind produs de Aurelio De Laurentiis, informează variety.com. Anunţul a fost [...] ![]() Actrita Catherine Zeta Jones, suparata pe medici Actriţa Catherine Zeta Jones îi acuză pe medici că i-au descoperit lui Michael Douglas târziu cancerul la gât, potrivit The Sun. Actriţa a mărturisit: "Poate că ar trebui să fiu mai [...] ![]() Paris Hilton, nedorita in Las Vegas Starleta americană Paris Hilton are interdicţie într-un complex de cazinouri din Las Vegas, după ce a fost pusă oficial sub acuzaţie, luni, pentru posesie de droguri, informează accesshollywood.com. Un reprezentant al [...] ![]() Actrita Juliette Binoche, riposteaza la atacul verbal al lui Gérard Depardieu Actriţa franceză Juliette Binoche, atacată virulent de Gérard Depardieu în presa austriacă, îi răspunde actorului în presa britanică, spunând că nu înţelege de ce acesta apelează la jigniri atât de „violente”."Nu [...] | ||||||||
![]() | ||||||||
![]() Stavrositu a „spart” 1,3 miliarde de lei in 6 luni din bani publici Prestaţia profesională a deputatei Maria Stavrositu a costat contribuabilul român, în intervalul octombrie 2009- martie 2010, fix 133.804 lei. În această sumă intră tot: leafa lunară, deplasările interne şi externe, cheltuielile [...] ![]() Fratii Patriciu isi extind proiectele imobiliare in sudul litoralului Cine spunea că sudul litoralului nu mai mişcă sau că staţiunile de aici au ajuns pradă bălăriilor se înşela amarnic. Mangalia şi staţiunile aferente sunt mereu surprinzătoare şi, spre deosebire de [...] ![]() O firma executata silit a pus mana pe un contract de 2,5 miliarde Compania Naţională Aeroporturi SA Bucureşti a cumpărat 120.000 litri de motorină Euro 5 de pe bursă, printr-un contract semnat pe 26.04.2010. Pentru cele 120 de tone de motorină, Compania Naţională a [...] ![]() Basescu a petrecut la vila din Neptun alaturi de 100 de invitati Preşedintele Traian Băsescu a serbat ieri două evenimente majore din viaţa sa: Ziua Marinei, meserie căreia i s-a dedicat cu trup şi suflet, dar şi onomastica soţiei sale, Maria. Se pare [...] | ||||||||