S-a cerut prelungirea arestului preventiv pentru "Pişat & CO"
S-a cerut prelungirea arestului preventiv pentru "Pişat & CO"
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestProcurorii îi vor pe hoţii care au terorizat 3 judeţe după gratii
Procurorii îi vor pe hoţii care au terorizat 3 judeţe după gratii
Procurorii au cerut, ieri, prelungirea măsurii preventive faţă de cei hoţii care au terorizat 3 judeţe, Cristian Marian Gaşpar, Vasile Irimia, Cătălin Ştefan Dojană, Daniel Creiniceanu, Nicuşor Nicolae, cercetaţi pentru mai multe furturi, pe raza judeţelor Constanţa, Ialomiţa şi Cluj, împreună cu alte persoane care sunt cercetate în libertate, având interdicţie de a părăsi localităţile de domiciliu. Întrucât măsura arestului preventiv pentru 5 dintre ei expiră în scurt timp, procurorii au depus propunere de prelungire a acesteia, urmând ca instanţa să aprobe sau să respingă propunerea formulată. Reamintim că cei 7 tineri, 5 arestaţi şi 2 în libertate, au dat mai multe bufuri, la comandă sau "la pont", sustrăgând, de la diverse firme sau persoane fizice, diverse bunuri, începând de la scule mecanice până la laptopuri, motoare de şalupe şi altele. De precizat că un alt complice al lor, respectiv Mihalache Vişan, se află încarcerat în Penitenciarul Poarta Albă, în urma comiterii unor infracţiuni rutiere, în timp ce Gabriel Dumitru Ciobanu şi Bogdan Nica, ceilalţi doi inculpaţi, sunt cercetaţi în libertate, întrucât şi-au recunoscut faptele şi au colaborat cu organele judiciare. Astfel, anchetatorii au aflat că Mihalache Vişan le dădea ponturi chiar din incinta penitenciarului, prin telefon, spunându-le amănunţit ce şi cum au de făcut. Cristian Marian Gaşpar a mai avut un dosar pe rolul Tribunalului, de data aceasta civil, în care s-a judecat cu SC Socep SA, obiectul dosarului fiind "acţiune în răspundere patrimonială", în care Gaşpar apărea în calitate de pârât, în timp ce compania maritimă era reclamant, obligându-l la plata unor daune materiale.
Daniel ALBU
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News