REPLICA ONLINE CONSTANTA

18.4° Constanța Mie., 11 Sept. 2024
Anul XX Nr. 6849
18.4° Constanța Miercuri, 11 Septembrie 2024 Anul XX Nr. 6849
 

1300 de persoane au fost legitimate, la Constanța, prin aplicația eDAC

1300 de persoane au fost legitimate, la Constanța, prin aplicația eDAC

Virgil STOIAN 14 aprilie 2024 | 15:40 1144

În acest sfârșit de săptămână, polițiștii au acționat cu forțe mărite în județul Constanța, pentru asigurarea climatului de ordine și siguranță publică, prevenirea faptelor săvârșite cu violență, a accidentelor rutiere și a traficului și consumului de substanțe interzise.

1300 de persoane au fost legitimate, la Constanta, prin aplicatia eDAC

Astfel, în perioada 11 – 13 aprilie, aproximativ 630 de polițiști din structurile de ordine publică, rutieră și transporturi au acționat, în sistem integrat cu jandarmii, în mediul rural și urban, desfășurând 140 de acțiuni de amploare.

Au fost legitimate prin aplicația eDac aproximativ 1.300 de persoane și au fost verificate 800 de vehicule.

Totodată,  aproximativ 320 de conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest și 90 cu aparatul din dotare, în vederea stabilirii indiciilor cu privire la eventuala prezență a substanțelor psihoactive.

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 621 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 271.000 de lei.

De asemenea, au fost reținute în vederea suspendării 24 de permise de conducere și au fost retrase 41 de certificate de înmatriculare.

Totodată, au fost constatate nouă infracțiuni la regimul circulației rutiere.

Astfel, la data de 13 aprilie a.c., în jurul orei  14.30, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Mangalia au identificat un bărbat, de 31 de ani, care a condus un autoturism, pe D.N. 39, în apropierea stațiunii Vama Veche, având permisul de conducere retras din motive medicale.

La data de 13 aprilie a.c., în jurul orei  18.50, polițiști din cadrul Poliției Orașului Cernavodă au identificat un bărbat, de 21 de ani, care a condus pe strada Medgidiei un motoscuter având montate plăcuțe cu numere de înmatriculare ce aparțineau unui alt vehicul.

În ambele cazuri a fost întocmit dosar de cercetare penală.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA


LOTO

6/49
45392992837
5/49
21611183534
joker
9354533275