14 cetăţeni irakieni au încercat să intre ilegal în România, prin Bugeac
14 cetăţeni irakieni au încercat să intre ilegal în România, prin Bugeac
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestÎn cadrul unei acţiuni de cooperare cu lucrători din cadrul Serviciului pentru Imigrări Constanţa, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă – Sectorul P.F. Ostrov, în data de 31.10.2016, în jurul orei 22.30, au observat, în apropierea frontierei de stat, în zona lacului Bugeac, un grup de 14 persoane care se deplasa pe jos, la frontiera verde, dinspre R. Bulgaria spre România. Poliţiştii de frontieră au reţinut grupul format din 14 persoane, 8 adulţi şi 6 copii, cu vârste cuprinse între 2 şi 36 ani, care ulterior a fost condus la sediul S.P.F. Ostrov pentru cercetări.
În cadrul primelor cercetări, persoanele în cauză au declarat că sunt cetăţeni irakieni şi intenţionau să ajungă într-un stat din vestul Europei. Poliţiştii de frontieră au întocmit în cauză actele premergătoare începerii urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunii de „intrare în ţară prin trecerea frauduloasă a frontierei de stat”, fapte prevăzută şi sancţionată de art. 262, alin. 1 cu aplicarea art. 77, lit. a din Codul Penal. La finalizarea verificărilor specifice, vor fi întreprinse demersurile necesare pentru punerea în aplicare a protocolului român-bulgar, în vederea predării cetăţenilor irakieni către autorităţile bulgare, pentru continuarea cercetărilor şi luarea măsurilor legale.
Liliana CHIRU
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News