141 de persoane, supravegheate judiciar în ultima săptămână
141 de persoane, supravegheate judiciar în ultima săptămână
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestPoliţia Română verifică, periodic, modul în care persoanele puse sub supraveghere judiciară îşi respectă obligaţiile, iar în cazul încălcării acestora, sesizează instanţa competentă.
În ultima săptămână, la nivel naţional, au fost dispuse măsuri preventive de supraveghere judiciară faţă de 141 depersoane şi au fost înregistrate13înlocuiri ale măsurilor preventive de supraveghere judiciară, dispuse iniţial, cu alte măsuri.
În perioada 18 – 25 august a.c., la nivel naţional, au fost dispuse măsuri preventive de supraveghere judiciară faţă de 141de persoane. Măsurile preventive care stabilesc supravegherea judiciară presupun obligaţii în sarcina persoanelor faţă de care au fost dispuse.
Astfel, poliţiştii desfăşoară activităţi specifice faţă de 24de persoane pe numele cărora a fost dispusă măsura arestului la domiciliu și faţă de 117de persoane pe numele cărora a fost dispusă măsura controlului judiciar.
Tot în această perioadă, la nivel naţional, au fost înregistrate 13înlocuiri ale măsurilor preventive de supraveghere dispuse iniţial, cu alte măsuri.
Astfel, în 2 cazuri, măsura controlului judiciar a fost înlocuită cu condamnarea cu executare, iar în 8 cazuri a fost înlocuită cu arestarea preventivă.
De asemenea, în 3 cazuri, măsura arestului la domiciliu a fost înlocuită cu cea a arestării preventive.
C.C.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News