2,2 miliarde de dolari pentru un teren de 3.000 de metri pătrați din Hong Kong
2,2 miliarde de dolari pentru un teren de 3.000 de metri pătrați din Hong Kong
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestGuvernul din Hong Kong a anunțat vineri scoaterea la vânzare a primei suprafețe de teren din centrul orașului din ultimi 20 de ani, transmite Bloomberg.
Terenul, pe care în prezent este construită o parcare supraetajată, are o suprafață de aproximativ 3.000 de metri pătrați, se arată într-un comunicat al Guvernului din Hong Kong
Vincent Cheung, directorul pentru regiunea Asia de la firma Colliers International, a precizat că terenul este evaluat undeva între 15,8 și 17 miliarde de dolari hong Kong (2,2 miliarde dolari USA), fiind vorba de prima suprafață de teren disponibilă pentru dezvoltatori în zona centrală a Hong Kong-ului începând din 1996.
Vânzarea terenului este programată a avea loc în primul trimestru al anului următor și vine după o serie de tranzacții record pe piața de birouri din Hong Kong, grație cererii din partea companiilor chineze. În luna iulie a acestui an, compania Wheelock & Co. a vândut clădirea de birouri HarbourGate East Tower firmei chineze Cheung Kei Group pentru suma de 4,5 miliarde dolari Hong Kong.
Vânzarea terenului ar putea atrage atenția investitorilor, dată fiind lipsa de spații vacante de birouri în zonă, susține analistul Bloomberg Intelligence, Patrick Wong. Potrivit acestuia, prețul ridicat ar putea stimula investițiile în spațiile de birouri din zona centrală a Hong Kongului, iar prețurile de vânzare ale actualelor birouri din zonă ar putea continua să crească.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News