20 de manageri vor să creeze un HR-Club Regional la Constanţa
20 de manageri vor să creeze un HR-Club Regional la Constanţa
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestSpecialiştii din resurse umane de la Oil Terminal sau Euromaterna
Specialiştii din resurse umane de la Oil Terminal sau Euromaterna
Specialiştii din domeniul HR din zona Constanţei s-au reunit cu ocazia atelierului de management cu tema "Împărtăşirea de bune practici în domeniul resurselor umane şi înfiinţarea unui HR-Club regional", organizat de către Centrul de Dezvoltare Managerială (CDM). La atelier au participat aproximativ 20 de manageri de resurse umane din companii de renume precum: Oil Terminal, Duo, Euromaterna, Fiatest, Hay Group, Davi Protect & Security, Generali Asigurari. Specialiştii în HR au discutat pe marginea proiectelor din domeniul resurselor umane ce pot fi considerate exemple de bune practici. "Întâlnirea a fost un prilej excelent pentru a dezbate, împreună cu specialiştii domeniului de resurse umane, ultimele evoluţii ale industriei noastre. Discuţiile au pornit de la exemplele de succes bazate pe modalităţi de gestionare eficientă a sistemelor de HR, cum putem aduce împreună comunitatea HR pentru a împărtăşi permanent soluţiile care funcţionează sau care pot fi răspunsurile organizaţiilor la criza actuală. Întâlnirea a fost şi un moment optim pentru interacţiune sau networking. Vom organiza în continuare asemenea evenimente pentru a oferi ocazia colegilor din domeniul resurselor umane să se cunoască şi să afle care sunt ultimele tendinţe profesionale", a declarat Florin Ioan Petean, directorul executiv CDM şi membru în Consiliul Director HR Club. Specialiştii în resurse umane reuniţi cu această ocazie au decis demararea discuţiilor pentru crearea unui HR-Club regional, ce va avea rolul de a reprezenta comunitatea din domeniul resurselor umane şi de a facilita schimburile de bune practici. "Mă încântă faptul că am reuşit să coagulăm cu ocazia Atelierului de Management în domeniul resurselor umane un HR-Club regional ce va putea reprezenta comunitatea HR din zona Timişoarei", a explicat Dana Cavaleru, Director Executiv HR-Club. Atelierul de resurse umane a fost organizat prin intermediul proiectului "Reţea naţionala de centre de informare şi consiliere privind cariera" (POSDRU/82/5.1/S/57774), cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, domeniul 5.1 - "Dezvoltarea şi implementarea măsurilor de ocupare".
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News