3 rețete de salate perfecte pentru primăvară
3 rețete de salate perfecte pentru primăvară
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestPrimăvara deschide sezonul salatelor, preparatelor ușoare, proaspete și aromate. Și ar fi păcat să nu fie așa, în timp ce piețele sunt pline de verdețuri și legume colorate.
Iată 3 rețete de salate ușor de preparat, care nu vor fi cu siguranță fade, lipsite de gust sau insuficient de sățioase.
Salată cu quinoa și pui (aproximativ 400 de calorii)
Pentru sos amestecați
3 linguri de ulei de măsline
2 linguri de suc de lămâie
1 linguriță de muștar
1 cățel de usturoi tocat mărunt
puțină sare și puțin piper
Dacă aveți un regim alimentar care nu vă permite să consumați sare, puteți renunța la ea fără probleme, fiindcă muștarul va oferi suficientă aromă sosului.
Pentru salată puneți într-un bol
3 căni de quinoa fiartă în prealabil
1 castravete mediu tăiat cubulețe
2 roșii tăiate cubulețe sau câteva roșii cherry
jumătate de ceapă roșie tăiată cubulețe
o legătură de pătrunjel tocat
câteva frunze de mentă tocată
un piept de pui la grătar, fără condimente, tăiat fășii
Salată vegetariană cu varză, tofu și ghimbir (aproximativ 280 de calorii)
Pentru sos amestecați
2 linguri de ulei de susan
1 lingură de oțet (preferabil de orez)
1 lingură de sos de soia
Jumătate de linguriță de ghimbir proaspăt ras
Pentru salată puneți într-un bol
Un sfert de varză tocată
1 cană de mazăre fiartă (de preferat cu tot cu păstăi)
2 morcovi rași
Un ardei gras roșu tăiat mic
Jumătate de praz tocat
Jumătate de cană de tofu tras puțin la tigaie
Opțional: câteva arahide, tocate și trase la tigaie
Salată de spanac cu somon (aproximativ 280 de calorii)
Amestecați într-un bol
2 cani de frunze de spanac sau baby spanac
pulpa de la jumătate de grepfrut
jumătate de avocado tăiat cubulețe
jumătate de ceapă roșie tăiată felii
jumătate de cană de somon afumat tăiat fășii subțiri
2 linguri de ulei de măsline
Nu va fi nevoie să adăugați condimente, fiindcă somonul și pulpa de grepfrut sunt suficient de aromate, scrie doc.ro.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News