39 de constănţeni au prins Paştele la Reanimare
39 de constănţeni au prins Paştele la Reanimare
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestMâncare multă şi alcool
Mâncare multă şi alcool
Sărbătorile nu au umplut numai lăcaşurile de cult în aceste zile, ci şi spitalele. Sute de persoane au ajuns în atenţia cadrelor medicale din cauza afecţiunilor digestive, a consumului exagerat de alcool sau pe fondul unor probleme de sănătate mai vechi. Situaţiile cu care s-au confruntat medicii au fost de ordinul sutelor numai în câteva zile. Dintre toate cazurile ajunse la Urgenţă, numai 268 au avut nevoie de internare. Conducerea unităţii a dat asigurări că este pregătită pentru o posibilă avalanşă de bolnavi şi va asigura asistenţă medicală pe toată perioada sărbătorilor pascale. "În perioada 18-22 aprilie s-au prezentat 1.288 de persoane la Spitalul Judeţean, din care 945 au fost adulţi şi 343 copii. Pot să vă spun că dintre aceştia au fost internaţi numai 268, respectiv 200 de adulţi şi 68 de copii. Din cei 268 de pacienţi, 39 de persoane - 27 adulţi şi 12 copii - au fost internate în Reanimare", au declarat reprezentanţii Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa. Directorul medical al celei mai mari unităţi sanitare din judeţul nostru, dr. Mihnea Avram, a ţinut să precizeze că nu s-au confruntat cu cazuri ieşite din comun: "Nu este nimic deosebit faţă de alţi ani".
Alexandra VASILE
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News