4 hectare de teren, din zona de SUD a CONSTANȚEI, transformate în PARC. CUM va arăta!
4 hectare de teren, din zona de SUD a CONSTANȚEI, transformate în PARC. CUM va arăta!
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestPrimarul Constanței, Vergil Chițac, prezintă proiectul unui nou spațiu verde, pe care primăria îl construiește în zona de sud a orașului, între Șoseaua Mangaliei și cartierul Veterani. Vorbim de o suprafață de 4 hectare, rămasă nevalorificată, care va fi transformată în parc. ”Sunt încântat să anunț că am finalizat etapa de temă de proiectare și studiile de teren (geotehnic și topografic). Urmează proiectarea și, ulterior, execuția, care sperăm să fie demarată în luna septembrie”, spune Chițac.
”Având în vedere că majoritatea parcurilor din Constanța se regăsesc în centru și în zona de nord-est a orașului, considerăm că apariția unui nou spațiu verde în proximitatea cartierului Veterani este de foarte bun augur.
Noul parc urmează să fie amenajat, dotat și utilat conform tuturor necesităților: spații de recreere, alei, locuri de odihnă, terenuri de joacă, iluminat public, zone pentru practicarea sportului în aer liber și altele asemenea. În plus, pregătim zone verzi pentru lectură în aer liber și un spațiu cultural de tip cinematograf/teatru/amfiteatru și luăm în calcul și posibilitatea inserării de spații acoperite și închise (structuri ușoare) cu rol de adăpostire a funcțiunilor culturale sau de comerț-servicii.
Construirea de noi parcuri și de noi suprafețe verzi reprezintă una dintre prioritățile mandatului meu. În acest moment, după cum știți, pe lângă parcul din zona Veterani, mai avem în lucru proiecte similare pentru două noi mari parcuri construite de la zero în zona DN 3C - Tomis Plus și în zona Bd. Tomis, pe malul lacului”, a spus Chițac.
M.P.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News