420 de persoane cu dizabilităţi, cursate gratuit la Constanţa
420 de persoane cu dizabilităţi, cursate gratuit la Constanţa
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestLa doi ani de la demararea proiectului "Reţea regională pentru Promovarea şi Aplicarea Conceptelor Economiei Sociale, în vederea creşterii şanselor de reinserţie socială a persoanelor cu dizabilităţi" cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2017-2013, Inveteşte în oameni, implementat de Asociaţia Patronatului Medicinei Integrative, peste 568 de persoane cu dizabilităţi sunt beneficiari ai proiectului. Dintre acestea, de la începutul anului şi până la sfârşitul lui, peste 420 se formează gratuit în ocupaţiile: operator introducere, prelucrare, validare date, inspector resurse umane, grafician şi art director. Toate activităţile din cadrul proiectului au ca scop creşterea competenţelor, cunoştinţelor şi stimei de sine a persoanelor cu dizabilităţi, ele făcând parte din programe complexe de consiliere ce se desfăşoară în cele trei centre regionale din Bucureşti, Constanţa şi Braşov. Prin intermediul campaniilor de informare şi conştientizare se doreşte sensibilizarea comunităţii în vederea reinserţiei sociale a persoanelor cu dizabilităţi. Rezultatele parţiale ale proiectului, după doi ani de implementare, vor fi prezentate în cadrul unei conferinţe de presă organizată în Constanţa, în data de 24 iulie, ora. 14.00.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News