6 poliţişti români, dislocaţi în regiunile Doneţk, Lugansk şi Dnipropetrovsk
6 poliţişti români, dislocaţi în regiunile Doneţk, Lugansk şi Dnipropetrovsk
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestMisiune Specială de Monitorizare a OSCE în Ucraina
Misiune Specială de Monitorizare a OSCE în Ucraina
Şase poliţişti români vor participa, în calitate de monitori, la Misiunea Specială de Monitorizare a OSCE în Ucraina, a anunţat Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR) în cursul zilei de duminică. Astfel, din data de 25 ianuarie, cei şase poliţişti români îşi vor începe activitatea, care se va întinde pe o perioadă de şase luni. Cei şase oameni ai legii care participă la Misiunea Specială de Monitorizare a OSCE în Ucraina vor fi dislocaţi în regiunile Doneţk, Lugansk şi Dnipropetrovsk. „Începând cu data de 25 ianuarie, timp de şase luni, şase poliţişti români participă la Misiunea Specială de Monitorizare a OSCE în Ucraina”, au explicat oficialii IGPR. Misiunea are drept mandat evaluarea şi raportarea asupra situaţiei de securitate, stabilirea faptelor legate de incidente specifice, inclusiv cele legate de încălcări ale principiilor fundamentale şi angajamentelor OSCE. „De asemenea, împreună cu ceilalţi participanţi la misiune, poliţiştii români vor fi angrenaţi în activităţi de monitorizare şi sprijinire a respectării drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, inclusiv a drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale”, mai precizează IGPR.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News