7.5 mil. români vor avea carduri de sănătate în acest an
7.5 mil. români vor avea carduri de sănătate în acest an
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestCardul naţional de sănătate - documentul electronic prin care medicii vor verifica dacă suntem asiguraţi la Sănătate - nu va fi funcţional în acest an. Asta înseamnă că vom dovedi că suntem asiguraţi în sistem tot cu adeverinţa de la Casa de Sănătate sau de la angajator. Vestea bună este că aproape jumătate dintre pacienţii care au peste 18 ani vor primi carduri naţionale de sănătate până la sfârşitul anului. Cardul naţional de sănătate va înlocui adeverinţa de asigurat, eliberată de Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate pacienţilor ca să poată beneficia de asistenţă medicală. Asta înseamnă că atunci când sistemul cardului va fi funcţional, medicul de familie va verifica, în timp real, prin intermediul cardului de sănătate, dacă figurezi cu plata la zi a contribuţiei la Sănătate în sistem (e vorba de sistemul informatic unic integrat - SIUI). Astfel că, teoretic, proiectului cardului de sănătate vrea să simplifice şi să eficientizeze traseul pacientului la medic şi accesul la asistenţă medicală. Rămâne de văzut în ce măsură va fi atins acest deziderat în practică. În mod cert, anul acesta sistemul nu va funcţiona, conform economica.net.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News