70 de primari din ţară, reuniţi la Constanţa! Iată ce i-a adus pe litoral!
70 de primari din ţară, reuniţi la Constanţa! Iată ce i-a adus pe litoral!
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestSăptămâna se încheie cu o adunare generală a primarilor din întreaga ţară, la Constanţa! Pentru o dezbatere practică și aplicată pe problemele autorităților locale, alături de primarii de municipii, la lucrările Adunării Generale participă şi reprezentanți ai administrației centrale.
sursa foto: Facebook
Constanţa este gazda primarilor, la final de săptămână! 70 de primari de municipii din țară participă astăzi, 29 iunie a.c., la întâlnirea Asociațiilor Municipiilor din România întâlnire care se desfășoară la Sala Remus Opreanu. Președintele asociației, Robert Negoiţă, a declarat că principala reușită a asociației este adoptarea legii salarizării din administrația locală, se dorește adoptarea Codului Administrativ din cadrul administraților locale. La dezbatere participă și ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici, dar şi secretari de stat.
sursa foto: Facebook
"Cred că această întâlnire a fost un bun prilej pentru ca edilii să poată schimba idei privind noi proiecte, să discute despre surse alternative de finanţare sau modele de bune practici. Sunt convins că schimbul de experienţă şi o comunicare eficientă poate fi soluţia pentru o dezvoltare reală, iar colaborarea şi parteneriatul între autorităţi este un criteriu esenţial pentru un progres vizibil. Felicit membrii asociaţiei pentru tot ceea ce fac în vederea asigurării unei vieţi mai bune în comunităţile pe care le reprezintă şi le doresc mult succes în acţiunile pe care le vor întreprinde în continuare." a precizat Marius Horia Ţuţuianu, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa.
P.S.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News