REPLICA ONLINE CONSTANTA

21.8° Constanța Dum., 4 Aug. 2024
Anul XX Nr. 6811
21.8° Constanța Duminică, 4 August 2024 Anul XX Nr. 6811
 

A ajuns la fundul sacului! Gerard Depardieu a început să vândă lucruri din casă

A ajuns la fundul sacului! Gerard Depardieu a început să vândă lucruri din casă

A.F. 19 iunie 2023 | 00:00 616

Actorul francez Gérard Depardieu va scoate la vânzare la Paris, la sfârşitul lunii septembrie, 250 de lucrări din colecţia sa de obiecte de artă din secolul XX ca "să se uşureze puţin", după cum a declarat persoana responsabilă de licitaţie, transmite AFP.

A ajuns la fundul sacului! Gerard Depardieu a inceput sa vanda lucruri din casaGérard Depardieu

Colecţia include bronzuri de Rodin - artist pe care Gérard Depardieu l-a întruchipat în filmul "Camille Claudel", alături de Isabelle Adjani -, cinci opere de Calder, dar şi o pânză de Hans Hartung, conform Agerpres.

Licitaţia, organizată la 26 şi 27 septembrie la Drouot, ar putea aduce între 3 şi 5 milioane de euro.

Cel mai cunoscut dintre actorii francezi încă în activitate se desparte astfel de unele dintre operele de artă dobândite în cursul vieţii.

Ajuns la vârsta de 74 de ani, el a "avut mai multe operaţii la inimă şi câteva accidente de motocicletă. A trăit din plin şi trebuie să se uşureze puţin", a declarat David Nordmann de la casa de licitaţii Ader, în cadrul prezentării acestei vânzări.

Acasă la Depardieu "nu există tablouri care să atârne pe perete", a spus Nordmann. Actorul "le stivuieşte la perete şi le mută după bunul plac", a adăugat el, citează stiripesurse.ro.

Depardieu nu a încetat niciodată să joace, însă s-a confruntat recent cu noi acuzaţii de violenţe sexuale, formulate de 13 femei, fapte care ar fi fost comise în timpul filmărilor la 11 producţii lansate între 2004 şi 2022. El a fost inculpat din 2021 pentru viol şi agresiune sexuală, comise asupra unei actriţe.

Din acest motiv, actorul nu a participat la promovarea celui mai recent film în care joacă, "Umami", a cărui lansare, iar mai multe reprezentaţii ale spectacolului său "Depardieu Chante Barbara" au fost perturbate de feministe.

"Sper că oamenii vor face diferenţa între actualitatea (juridică) şi calitatea acestei colecţii", a declarat Nordmann.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Pupincuristul lui Putin. Un boschetar.
1
0

REPLICA



LOTO

6/49
4022312423
5/49
141310402232
joker
1229312768