A fost lansată licitația pentru extinderea Delfinariului
A fost lansată licitația pentru extinderea Delfinariului
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestConsiliul Județean Constanța organizează o nouă procedură de licitație, a treia la număr, pentru reabilitarea și extinderea Delfinariului. Licitația a fost lansată în cursul zilei de7 septembrie a.c., ultima procedură fiind anulată automat în cursul zilei de 5 iulie a.c., după ce nici măcar o firmă nu s-a arătat interesată de contractul în valoare de peste 17 milioane de lei. Așadar, rămâne de văzut cât mai avem de așteptat până când vom vedea Delfinariul reabilitat!
Consiliul Județean Constanța face o nouă încercare pentru atribuirea contractului ce vizează executarea lucrărilor de extindere și modernizare ale Delfinariului. Astfel, în cursul zilei de joi, 7 septembrie a.c., a fost lansată o nouă procedură de licitație. Valoarea totală a contractului pus la bătaie este 17.598.451 de lei, fără TVA. Vă reamintim faptul că este a treia încercare pentru atribuirea contractului, ultima procedură fiind anulată în cursul zilei de 5 iulie a.c., din cauza faptului că până la data limită de depunere a ofertelor nu s-a arătat interesată nici măcar o firmă.
Compania italiană a realizat doar 10% din lucrări
Manelli Ipresa SRL, compania italiană contractată nu a putut duce la bun sfârșit lucrările, cauzând un prejudiciu considerabil Consiliului Județean, care este acum nevoit să finalizeze proiectul din bugetul propriu, după pierderea finanțării de la Ministerul Turismului. Compania nu dispunea de mijloacele necesare execuției unui proiect de o asemenea amploare, apelând la subcontractarea unei firme din Galați, decizie ce s-a dovedit a fi una dezastruoasă. Galconscib Building SRL nu și-a respectat responsabilitățile asumate și nu a avut nici capacitatea, la momentul respectiv. În prezent firma este în insolvență. Termenul de execuție prevăzut în cadrul contractului a fost de 24 luni de la data primirii ordinului de începere, mai exact 20 iulie 2022, odată cu sosirea acestuia în zonă putându-se observa doar o groapă săpată. Deoarece antreprenorul nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale printre care se numără și prelungirea garanției de bună execuție, contractul a fost reziliat.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News