A fost semnat contractul pentru execuţia lucrărilor de infrastructură în cartierul Zona Sere din Cernavodă
A fost semnat contractul pentru execuţia lucrărilor de infrastructură în cartierul Zona Sere din Cernavodă
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestÎn data de 21 iunie, la Primăria orașului Cernavoda s-au semnat contractele privind execuția lucrărilor aferente obiectivului de investiții “Cartier Zona Sere – Infrastructură”. Terenul aferent obiectivului este în suprafață de 6,00 ha și se află în intravilanul orașului Cernavodă, în zona de ieșire spre localitatea Seimeni.
Reamintim că, la începutul acestui an, în data de 19.01.2018 a fost semnat contractul de finanțare în valoare de 11.075.243,00 lei, sumă alocată orașului Cernavoda de către Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice prin Programul Național de Dezvoltare.Valoarea totală a investiției se ridică la suma de 12.882.907,82 lei, diferența fiind suportată din Bugetul Local al orașului Cernavodă. Execuția lucrărilor a fost împărțită pe loturi, respectiv: Lot I – Rețele de apă și canalizare menajeră și pluvială; Lot II – Rețele termice; Lot III – Rețea pentru iluminatul public și pentru consum casnic; Lot IV – Sistematizare pe verticală și infrastructură + suprastructură rutieră.
Licitațiile pentru toate aceste lucrări au fost câștigate de către agenți economici din orașul Cernavodă. Următorul pas este predarea amplasamentului și emiterea ordinul de
începere al lucrărilor în cel mai scurt timp, precizează reprezentanţii Primăriei Cernavodă.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News