REPLICA ONLINE CONSTANTA

32.7° Constanța Mar., 16 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6792
32.7° Constanța Marți, 16 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6792
 

A început alimentarea cu încă 250 de lei a cardurilor pentru alimente

A început alimentarea cu încă 250 de lei a cardurilor pentru alimente

A.F. 18 octombrie 2023 | 00:00 1246

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a început, marți, plata unei noi tranșe pentru alimentarea cardurilor sociale destinate persoanelor vulnerabile.

A inceput alimentarea cu inca 250 de lei a cardurilor pentru alimente

Noua tranșă, în valoare de aproximativ 625 milioane lei va asigura, în zilele următoare, încărcarea cardurilor deținute de 2,5 milioane persoane vulnerabile cu încă 250 lei.

Aceste ajutoare sunt acordate o dată la 2 luni, persoanelor cu venituri mici, conform listelor de beneficiari eligibili centralizate de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale.

Beneficiază de aceste ajutoare sociale pentru alimente și mese calde în valoare de 250, acordate la fiecare două luni, reglementate de OUG nr. 63/2022, următoarele categorii de persoane:


- pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale și beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei, pentru tranșele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 1.700 lei pentru tranșele din anul 2023;

- persoanele – copii și adulți – încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri lunare proprii realizate sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei pentru tranșele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 1.700 lei pentru tranșele din anul 2023;

- familiile cu cel puțin 2 copii în întreținere ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei pentru tranșele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 675 lei pentru tranșele din anul 2023;

- familiile monoparentale ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei pentru tranșele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 675 lei pentru tranșele din anul 2023;

- familiile și persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul social;

- persoanele fără adăpost, așa cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.

De la începutul programului și până în prezent, au fost plătite beneficiarilor alte 8 tranșe aferente ajutoarelor de 250 de lei.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
a inceput distribuirea ..POMENILOR ELECTORALE....
2
0
unde s-a dat cardul este gol
1
0
Ce hozie!!!!,au luat bani de la tozi romani prin marirea pretzurilor la energie electrica,produse petroliere,gaze naturale si alimente cu 100 % decand PSD. PNL si UDMR au format coalitzia de guvernare si acum le dau firimituri celor saraci pentru ca sa mute furia din sociateate pe saraci tari,dece nimeni de la putere nu este interesat sa faca un control la cheltuielile cu personal si restul cheltuielilor a producatorilor de curent petrol si gaze sa va deunde vine marirea cu pana la 2000% a pretului de productie la curent in functie de producator pana la consumator,degeaba spun pesedisti in frunte cu Ciolacu ca pentru tot ce s-a intamplat rau in timpul aliantzei lor vinovatzi sunt doar PNListi,caci PNL si PSD sunt vinovatzi in egala masura atata timp cat sunt impreuna la guvernare,daca nu va convinea cu PNListi la ciolan ati fi plecat mai PSDistilor asha cum au facut si USRisti dar voi vretzi si la furat din banul public si nevinovatzi ori asta nu se poate.
1
0
mita electorala.
2
0
se ditribuie aceste...AJUTOARE..la putorile societatii romanesti,care vor fi obligati sa dea voturile in 2024..RUSINEEEEEEEEEE
3
5
se ditribuie aceste...AJUTOARE..la putorile societatii romanesti,care vor fi obligati sa dea voturile in 2024..RUSINEEEEEEEEEE
3
5

REPLICA

LOTO

6/49
46143034444
5/49
2310722517
joker
43736234510