REPLICA ONLINE CONSTANTA

22.4° Constanța Vin., 26 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6802
22.4° Constanța Vineri, 26 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6802
 

A început procesul lui Evgheni Roizman, unul din ultimii oponenți ai lui Putin rămași în Rusia

A început procesul lui Evgheni Roizman, unul din ultimii oponenți ai lui Putin rămași în Rusia

Valentina CAMARA 27 aprilie 2023 | 00:00 339

Opozantul rus Evgheni Roizman, unul dintre ultimii critici importanți ai Kremlinului care încă se mai află în Rusia, a pledat miercuri nevinovat în deschiderea unui proces în care este acuzat de discreditarea armatei ruse.

A inceput procesul lui Evgheni Roizman, unul din ultimii oponenti ai lui Putin ramasi in Rusia

Evgheni Roizman a denunţat cu fermitate ofensiva rusă la scară mare împotriva Ucrainei, de la declanşarea ei pe 24 februarie 2022, relatează AFP, citată de Agerpres.

Întrebat de judecător dacă îşi recunoaşte vinovăţia în acest dosar, Evgheni Roizman a răspuns „nu”, adăugând că îşi va exprima mai detaliat opinia asupra subiectului după ce Parchetul va prezenta capetele de acuzare.

Fost primar al oraşului Ekaterinburg între 2013 şi 2018, Roizman este acuzat că a discreditat armata rusă într-o înregistrare video pe care o publicase pe YouTube în iulie 2022, criticând ofensiva rusă în Ucraina.

El riscă până la trei ani de închisoare.

Deja vizată de precedentele valuri de represiune, opoziţia rusă a fost mult slăbită după atacul rus în Ucraina. Ultimii critici ai preşedintelui rus Vladimir Putin au emigrat sau au fost trimişi la închisoare.

Evgheni Roizman este considerat unul dintre ultimii opozanţi marcanţi care a rămas în Rusia şi care, până acum, a reuşit să scape de pedepsele grele cu închisoarea, potrivit digi24.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA



LOTO

6/49
4219716334
5/49
91935222527
joker
51729436