REPLICA ONLINE CONSTANTA

20.4° Constanța Dum., 1 Sept. 2024
Anul XX Nr. 6839
20.4° Constanța Duminică, 1 Septembrie 2024 Anul XX Nr. 6839
 

A ÎNCEPUT școala! PĂRINȚII trebuie să EFECTUEZE TRIAJUL epidemiologic! Video

A ÎNCEPUT școala! PĂRINȚII trebuie să EFECTUEZE TRIAJUL epidemiologic! Video

Replica API 9 februarie 2021 | 11:56 1532

A început semestrul al doilea din anul școlar 2020-2021! Cu restricții stricte, elevii au început să meargă fizic, la școală. Autoritățile locale pun accentul pe faptul că părinții au cel mai important rol, acela de a-i învăța pe cei mici ce înseamnă măsuri de igienă și de distanțare. 247 unități de învățământ au debutat în scenariul verde, 256 au început pe scenariul galben și în 2 unități în scenariul 3.

Inspectoratul Școlar Județean Constanța a organizat, luni, 8 februarie, în curtea Colegiului Național Pedagogic “Constantin Brătescu” o conferință de presă care a avut ca temă debutul semestrului al II-lea al anului școlar 2020-2021. La eveniment a fost prezent și Silviu Coșa, prefectul județului Constanța, Sorin Mihai, inspector școlar general, Cristina Schipor, directorul DSP, dar și reprezentanți ai altor instituții implicate.

Cele mai multe unități de învățământ, în scenariul galben

„A început semestrul al doilea din acest an școlar! Avem 247 de unități de învățământ care vor debuta în scenariul verde, așadar, toți elevii și preșcolarii, vor fi prezenți în unitățile de învățământ din localitățile respectiv, 256 de unități care vor începe în scenariul galben și în 2 unități adoptăm scenariul 3, mai exact, în localitatea Dumbrăveni. Întotdeauna există și voci împotrivă, însă revenirea în bănci este binevenită. Să ne aducem aminte de situația din noiembrie când aveam mai multe cazuri confirmate, astăzi însă, incidența de pe județ ne permite să deschidem școlile din județ și da, este binevenită. A fost o așteptare lungă și toți ne bucurăm că revenim în sălile de cursuri. În septembrie – noiembrie nu au fost foarte multe cazuri confirmate în unitățile de învățământ, însă, acum suntem mult mai pregătiți decât atunci și sunt convins că activitățile de învățare vor decurge în cele mai bune condiții. Trebuia ca părinții să înțeleagă că numai împreună vom reuși să depășim pandemia dacă ne vom mobiliza și vom înțelege că sănătatea elevilor este importantă și, în mod special, trebuie să îi protejăm pe cei care se află în apropierea noastră. Este important să știm că prevenția este cea mai importantă. Nu este momentul să ignorăm mesajelor oficialilor“, a spus și prof. Sorin Mihai, inspectorul școlar general constănțean.

Teste pentru identificarea virusului pentru elevi

Conform Direcției de Sănătate Publică, sunt 44 de mii de teste destinate elevilor, iar Unitățile Administrativ Teritoriale trebuie să încheie contracte cu medicii de familie pentru ca aceștia să fie testați. Cristina Schipor consideră că părinții sunt principalii parteneri ai direcției și ai I.Ș.J. Constanța și îi roagă să fie foarte atenți atunci când fac triajul epidemiologic dimineața, acasă, înainte de a-i trimite pe copii la școală. „După o perioadă de carantină și un început de vaccinare care în județul Constanța merge foarte bine, nu avem atâtea fluxuri și atâtea vaccinuri câți doritori sunt, începem să intrăm într-un normal. Suntem pe locul IV în țară ca și rată de vaccinare.Timid spunem că intrăm într-un normal și iată începem școala astăzi.

Părinții trebuie să se ocupe de triajul copiilor

Faptul că noi suntem într-o incidență mică, faptul că vaccinăm acum, e posibil să avem un succes, în sensul că nu vom avea creșteri mari alte incidenței. Probabil că o ușoară creștere va fi, dar încercăm să gestionăm bine lucrurile, în sensul că, noi suntem o echipă, o echipă formată din Direcția de Sănătate Publică, Inspectoratul Școlar Județean și, bineînțeles, părinții. Părinții sunt foarte importanți în această echipă deoarece este foarte important ca triajul să fie făcut de acasă, de dimineață când copilul este pregătit de școală. Trebuie să știm și să fim responsabili toți dacă ducem copiii la școală sau nu. Este foarte important să fim atenți și să reușim să minimalizăm, pe cât posibil, transmiterea acestui virus“, a declarat Cristina Schipor, directorul executiv al Direcției de Sănătate Publică a Județului Constanța.

Cristina Schipor

Coșa: „Nu trebuie să ne culcăm pe o ureche”

Prefectul Constanței, Silviu Coșa, a declarat că trebuie să fim tot timpul în gardă și să fim atenți în respectarea măsurilor de siguranță sanitară. Totodată, și el a menționat că părinții trebuie să se implice foarte mult în viața copiilor și trebuie să le explice cu exactitate ce înseamnă măsuri de igienă și măsurile de distanțare. „Au început cursurile și față în față. Este încă un pas către normalitate, dar este o normalitate pe care trebuie să o păstrăm, continuând să rămânem responsabili. În ultimele cinci zile, rata de incidență la nivelul municipiului Constanța a rămas aproape constantă, ceea ce înseamnă că nu trebuie să ne culcăm pe o ureche și să credem că ceea ce este mai greu a trecut. Părinții sunt principalii noștri parteneri, atât prin exemplul propriu pe care îl dau copiilor în ceea ce privește măsurile sanitare care trebuie respectate, cât și prin discuțiile pe care trebuie să le aibă cu ei, în care să le explice de ce acestea sunt necesare. Din totalul școlilor din județ, aproape jumătate sunt în scenariul 2, în principal datorită municipiului Constanța. Ceea ce înseamnă că trebuie să fim atenți, vigilenți, să respectăm măsurile de siguranță necesare și la nivel de părinți și în ceea ce privește cadrele didactice. Aici cred că este o ușurare și pentru cadrele didactice pentru că se întorc la un sistem de învățământ pe care îl cunosc“, a declarat Silviu Coșa, prefectul județului Constanța.

Silviu Coșa

Orele de sport, cu mască!

Inspectorul școlar general, Sorin Mihai, a mai spus că orele de sport se vor desfășura în aer liber, dacă este posibil, dacă nu, în sălile de sport. Masca este obligatorie și la aceste ore. „Orele de sport le vom desfășura cu precădere în aer liber dacă ne permite vremea, dacă nu, în sălile special amenajate cu dezinfectarea spațiilor unde se desfășoară aceste acțiuni. Cu mască, bineînțeles. Condiția se aplică celor care nu au împlinit încă cinci ani, adică nu este obligatoriu să poarte mască.

Nouă unități de învățământ au probleme cu utilitățile

În județul Constanța mai sunt încă localități în care școlile duc lipsa de apă, canalizare, sau au încă toaleta în curte. „Mai sunt 9 unități de învățământ în care mai sunt probleme cu apa curentă, canalizarea, însă lucrăm pentru remedierea cât mai rapidă a problemelor. Este vorba despre unitățile de învățământ din Albești, Dobromir, Nuntași. Țin de investiții serioase și de o implicare mai activă a autorităților locale”, a declarat Sorin Mihai.

Video integral:

Diana BERECHET

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Cat de tampit sa fi ,sa spui sa poarte masca afara, cand fac sport copiii?Chiar sunt anumite situatii cand poti sta fara masca;cand maninci,cand fumezi sau cand faci sport afara!
0
2
Cum doamne iarta-ma cu masti, sa faca copiii sport in sala de sport?!? Pai in salile de sport, care sunt deschise si unde se duc multi oameni, se poarta masca?!? Cat de DOBITOC sa fii sa aberezi mizeria asta?!? Va bateti joc de noi si de copiii nostri... Sa va ia dracu pe toti, mizerabililor!!!
4
2

REPLICA


LOTO

6/49
19621262040
5/49
9302172127
joker
137928365