REPLICA ONLINE CONSTANTA

20.9° Constanța Dum., 1 Sept. 2024
Anul XX Nr. 6839
20.9° Constanța Duminică, 1 Septembrie 2024 Anul XX Nr. 6839
 

A jefuit Centrul de Primire Medicală Agigea și apoi se dădea bolnav!

A jefuit Centrul de Primire Medicală Agigea și apoi se dădea bolnav!

Replica API 31 ianuarie 2022 | 14:01 1413

Constantin Voroneanu, din Agigea, este un client mai vechi al oamenilor legii. Dacă în 2017 era cercetat pentru lovire sau alte violențe, după ce îi aplicase un pumn unui bărbat, de data aceasta a trecut la furturi. Mai exact, acesta este acuzat că pe 13 aprilie 2021 a furat un telefon mobil dintr-un cabinet al Fundației Baylor Marea Neagră, iar anterior, pe 24 martie 2021, în jurul orei 17.00, a pătruns în Centrul de Primire Medicală Agigea, în timpul programului de funcționare și din camera cu destinația sală de tratament a sustras un termostat de ambient al centralei termice, cauzând un prejudiciu de aproximativ 500 lei.

Magistrații din cadrul Judecătoriei Constanța au decis condamnarea inculpatului la 2 ani și 2 luni de închisoare, în urma sentinței din 30 septembrie 2021. Nemulțumit de soluție, bărbatul a depus apel, invocând starea de sănătate, care a fost respins de Curtea de Apel Constanța pe 21 ianuarie 2022. Decizia este definitivă.

Cum s-au petrecut furturile

Potrivit imaginilor de pe camerele de supraveghere, Constantin Voroneanu a fost surprins, pe 13 aprilie 2021, în timp ce ce se uită în cele 5 cabinete existente pe holul ce face accesul către recepție, revine la cabinetul cu nr. 4, deschide ușa neasigurată și apoi părăsește incinta Fundației Baylor Marea Neagră. Ulterior, acesta a fost recunoscut de o martoră aflată în sediu. Telefonul mobil furat a fost apoi vândut de către inculpat cu 350 de lei. În ceea ce privește furtul din Centrul de Primire Medicală Agigea, pe camerele de supraveghere se observă cum, un bărbat îmbrăcat cu o geacă de culoare neagră cu mâneci albe, pantalon de culoare închisă, purtând pe cap fes de culoare închisă și având fața acoperită cu mască de protecție de culoare neagră cu inscripția VG verifică ușile cabinetelor, atât la parter cât și la etaj, iar în cele din urmă pătrunde în ultima cameră situată pe partea stângă a holului de la parter. A stat aproximativ un minut în încăpere, după care a părăsit incinta fără a se observa dacă are vreun bun asupra sa.

Apelul a fost respins

Magistrații din cadrul Curții de Apel Constanța au reținut, în ceea ce privește apelul declarat, analizat prin prisma limitelor efectului devolutiv expus, că nu sunt constatate motive de nelegalitate sau netemeinicie a hotărârii apelate, starea de sănătate invocată de inculpat nefiind un motiv suficient pentru a dispune modificarea cuantumului pedepselor aplicate în cauză, astfel cum solicită inculpatul. Din aceste motive, instanța a respins apelul ca nefondat.

Virgil STOIAN

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA


LOTO

6/49
19621262040
5/49
9302172127
joker
137928365