REPLICA ONLINE CONSTANTA

23.4° Constanța Mie., 7 Aug. 2024
Anul XX Nr. 6814
23.4° Constanța Miercuri, 7 August 2024 Anul XX Nr. 6814
 

A murit creatoarea de modă Vivienne Westwood

A murit creatoarea de modă Vivienne Westwood

Andreea VREJOIU 31 decembrie 2022 | 00:00 778

Creatoarea de modă Dame Vivienne Westwood a murit la vârsta de 81 de ani, anunță BBC. Într-o declarație pe Twitter, casa ei de modă a spus că a murit „liniștită și înconjurată” de familia ei în Clapham, sudul Londrei.

Westwood și-a făcut un nume cu stilurile punk și new wave în anii 1970 și a continuat să îmbrace unele dintre cele mai mari nume.

„Voi continua cu Vivienne în inima mea”, a transmis soțul și partenerul ei de creație, Andreas Kronthaler. „Am lucrat până la sfârșit și ea mi-a oferit o mulțime de lucruri ca să mă descurc”, a adăugat acesta.

Creatoarea de modă a devenit proeminentă pe scena modei cu modelele androgine, tricourile cu slogan și atitudinea sfidătoare față de politicieni.

Era cunoscută ca o activistă convinsă și a adus pe catwalk cauze la care ținea, precum schimbările climatice.

Designerul a fost numit Dame pentru serviciile aduse modei în 2006.

Westwood, născută în Derbyshire, a lucrat ca profesor de școală primară, înainte de a înființa magazinul de îmbrăcăminte „Let It Rock” pe King's Road, în Chelsea, împreună cu partenerul ei de atunci, Malcolm McLaren, la începutul anilor 1970.

Afacerea a fost redenumită mai târziu „Sex”, iar la sfârșitul anului 1975 McLaren a început să conducă o trupă punk rock - Sex Pistols, care purtau creațiile lui Westwood și McLaren, conform digi24.ro

 

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA



LOTO

6/49
9322182036
5/49
169403822
joker
3542312303