REPLICA ONLINE CONSTANTA

33.4° Constanța Mar., 16 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6792
33.4° Constanța Marți, 16 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6792
 

A murit marea doamnă a teatrului constănțean, Ileana Ploscaru

A murit marea doamnă a teatrului constănțean, Ileana Ploscaru

Andreea CONDURACHE 1 noiembrie 2023 | 00:00 2810

Teatrul de Stat Constanța anunță, cu durere, încetarea din viață a marii actrițe Ileana Ploscaru, una dintre cele mai talentate și prodigioase artiste care au jucat pe scena constănțeană. În anul 2021, UNITER i-a acordat Premiul pentru întreaga activitate. 

A murit marea doamna a teatrului constantean, Ileana Ploscaru Ileana Ploscaru

Ileana Ploscaru s-a născut pe 31 ianuarie 1931, la Cluj-Napoca. A absolvit Institutul de Teatru Cluj și a debutat pe scena Teatrului Naţional „Lucian Blaga” din Cluj-Napoca la 24 februarie 1951, în spectacolul „Fântâna turmelor” de Lope Félix de Vega Carpio. În 1961, s-a transferat, prin concurs, la Teatrul de Stat din Constanţa, debutând la 12 noiembrie 1961, în spectacolul „Zări necuprinse”, scris de Nikolai Virta şi regizat de Constantin Dinischiotu, și, de atunci, a devenit sufletul colectivului de actori în care activa. Cu o prezență mereu tonică, dar capabilă să se plieze pe toate rolurile pe care le-a personificat, venerabila actrița și-a câștigat iubirea publicului și a înmulțit-o în inima-i generoasă, revărsând-o spre aceștia, prin piesele pe care le-a interpretat.

Premii câștigate de Ileana Ploscaru:

1952 – Concursul tânărului actor;
1956 – Premiu de interpretare la Concursul tânărului actor;
1962 - Premiu de interpretare la Concursul tânărului actor;
1971 – Decada dramaturgiei originale, Iași, pentru rolul din „Cafea ness cu aproximatie” din tripticul „Cine ești tu?” de Paul Everac;
1972 – Gala recitalurilor dramatice de la Bacău, pentru recitalul „Nu, eu nu regret nimic”;
1981 – Premiul ATM, pentru rolul Hecuba din „Hecuba” de Euripide, prezentat în cadrul Festivalului „Seri de teatru antic";
1982 – Premiul ATM pentru întreaga activitate;
1998 – Premiul de interpretare la Festivalul Național al teatrelor de revistă, Constanța;
2003 – Premiul național pentru întreaga activitate, conferit de Ministerul Culturii;
2009 - Premiul pentru actriță în rol secundar la ediția a VII-a Festivalului Comediei Românești (FestCO 2009), București, pentru rolul Chiriachița din spectacolul „Titanic vals“, de Tudor Mușatescu

După o viață petrecută pe scenă, după numeroase roluri în care și-a demonstrat talentul, profesionalismul, generozitatea, după numeroase premii, în anul 2016 a devenit Cetățean de onoare al municipiului Constanța, iar în 2018 i-a fost decernat titlul de Cetățean de onoare al Județului Constanța. Este cunoscută de toți spectatorii constănțeni de teatru, reprezentând un simbol al acestei instituții de cultură. În decursul unei cariere prodigioase, a reprezentat un model, un mentor și un profesor pentru generații întregi de actori ai teatrului constănțean.

”De câteva minute bune cuvintele refuză să mai iasă… Doamna Ileana Ploscaru, cea care mi-a fost mai întâi profesor iar mai apoi colegă de scenă a plecat la stele. Pentru că Doamna Ileana a fost și va rămâne una dintre ele! Drum bun OM minunat. Dumnezeu să te odihnească în pace!”, a transmis Dan Cojocaru.

,,Ileana Ploscaru a fost un etalon al artei actoricești și, din martie 2018, cetățean de onoare al județului Constanța când cu reală emoție i-am conferit această distincție alături de colegii mei consilieri județeni. Amintirea sa va rămâne vie în numeroasele producții ale Teatrului de Stat Constanța la care cu toții am fost prezenți cu încântare. Ileana Ploscaru nu a fost doar o actriță talentată, ci și un profesor, mentor și un model pentru toți cei care au avut privilegiul de a lucra alături de ea. În fiecare apariție pe scenă, a adus un val de trăire și pasiune, reușind să transmită publicului său bucuria și plăcerea interpretării artistice.Cu o personalitate scenică impresionantă, ea și-a dedicat viața profesiei de actor și a respectat-o cu o adâncă pasiune, transformând-o într-o adevărată religie.Gândul meu se îndreaptă acum către familia și cei dragi ai Ileanei Ploscaru. Ne vom aminti întotdeauna cu respect și recunoștință de contribuția sa semnificativă la patrimoniul cultural al Constanței. Un imens talent de care astăzi ne despărțit cu mare regret”, a transmis Horia Țuțuianu, fost președinte al CJ Constanța, în prezent deputat PSD.

Lupu: Este doliu în teatrul din România

Și Mihai Lupu, președintele CJ Constanța, a transmis un mesaj de condoleanțe: ”De astăzi viața culturală constănțeană este mai săracă. Ileana Ploscaru, personalitate marcantă a vieții culturale și artistice din România și cetățean de onoare al Județului Constanța, s-a stins din viață. Este doliu în teatrul din România și în sufletele tuturor celor care au cunoscut omul onest și pasionat de artă și cultură, omul care și-a dedicat o viață întreagă comunității și frumosului din jurul nostru.  Contribuția sa la comunitatea culturală și artistică din Constanța și din întreaga Românie va rămâne în amintirea tuturor celor care au avut privilegiul de a cunoaște și de a lucra cu acest om minunat.  Cu profundă tristețe, transmit sincere condoleanțe familiei și tuturor celor apropiați regretatei Ileana Ploscaru! Dumnezeu să o odihnească în pace!”, a  spus Lupu.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
iinfractorul lupu cu viata culturala ?
4
0
Dumnezeu sa o odihneasca in pace !!!
11
0
Dumnezeu sa o ierte !
8
0
Toata viata dumneaei a fost o doamna si pe scena si in afara ei. Dumnezeu sa o odihneasca
15
0

REPLICA

LOTO

6/49
46143034444
5/49
2310722517
joker
43736234510