A murit Milan Kundera, cel mai popular scriitor ceh după Franz Kafka

Scriitorul Milan Kundera a murit, a anunÅ£at miercuri postul de televiziune public din Republica Cehă, citat de Reuters. Kundera, romancier ÅŸi eseist de origine cehă, stabilit în FranÈ›a, avea 94 de ani.

Milan Kundera

Kundera a primit în 2020 premierul Franz Kafka în semn de recunoaÅŸtere pentru întreaga sa carieră. „Opera sa reprezintă nu doar o contribuÅ£ie extraordinară la cultura cehă (...), dar are totodată un ecou în cultura europeană ÅŸi mondială, după ce s-a vândut în peste 40 de limbi străine", a apreciat juriul care decernează premiul.

În 1975, Kundera s-a exilat în FranÅ£a È™i a revenit la cetăţenia cehă după 40 de ani. El a fugit în FranÈ›a pentru a scăpa de dictatura comunistă de atunci din Cehoslovacia È™i a menÅ£inut o relaÅ£ie dificilă cu Å£ara sa în asemenea măsură încât el a scris doar în franceză ÅŸi a refuzat traducerea în cehă a cărÅ£ilor sale.

În ultimii ani s-au produs unele gesturi de reconciliere între Kundera - cel mai popular scriitor ceh după Kafka - ÅŸi Å£ara sa natală unde nu s-a mai întors de 23 de ani.

Astfel, el a decis să-şi doneze biblioteca şi arhiva sa personală oraşului său natal, Brno.

Viața și opera

Kundera a fost în multe privinÅ£e un scriitor misterios.

Născut la 1 aprilie 1929 la Brno, în Cehoslovacia, dintr-un tată muzicolog ÅŸi pianist, romancierul a debutat ca poet. ViaÅ£a sa de scriitor se împleteÅŸte, bineînÅ£eles, cu literatura, dar ÅŸi cu istoria unui secol care a văzut comunismul prăbuÅŸindu-se după ce a dominat conÅŸtiinÅ£ele unei mari părÅ£i a intelectualităţii europene. O tragedie care avea să stea la baza vocaÅ£iei lui Milan Kundera, care în 1967 a publicat primul său roman, "La Plaisanterie". Lăudat de Louis Aragon, care a scris prefaÅ£a cărÅ£ii la publicarea sa în FranÅ£a în 1968 ("acest roman îl consider o operă majoră"), această operă puternică, cu un stil baroc ÅŸi plin de viaţă, explorează, prin intermediul destinelor unor personaje masculine ÅŸi feminine, una dintre temele fundamentale ale operei sale: confruntarea dramatică ÅŸi comică dintre viaÅ£a intimă a individului, natura sa evazivă ÅŸi aleatorie, ÅŸi ficÅ£iunea unei ideologii colective, în acest caz comunismul stalinist. Este o ruptură pe care autorul a trăit-o din interior ÅŸi care, într-un fel, a decis cursul vieÅ£ii sale.

Comunist entuziast încă de la vârsta de 18 ani, când a aderat la partid după ce acesta a preluat puterea în Cehoslovacia în urma celui de-al Doilea Război Mondial, Milan Kundera a realizat curând impostura socialismului de stat, care înăbuÅŸea conÅŸtiinÅ£ele, în special pe cele ale scriitorilor ÅŸi intelectualilor, obligându-i să scrie într-o limbă moartă; cea a unui regim autoritar ÅŸi nivelator, pe care Kundera îl va descrie mai târziu drept kitsch pentru greutatea sa entuziastă ÅŸi prostia sa fulminantă. El povesteÅŸte această deziluzie în "Gluma", în care unul dintre personajele principale, tânărul Ludvik, este exclus din partid pentru că a scris pe o carte poÅŸtală trimisă unui prieten: "Optimismul este opiul rasei umane. O minte sănătoasă miroase a rahat. Trăiască TroÅ£ki!". Pentru Kundera, care a repetat acest leitmotiv al deziluziei eliberatoare în toate romanele sale, kitsch-ul nu este semnul distinctiv al unei anumite ideologii. Este tendinÅ£a pe care o avem cu toÅ£ii de a înfrumuseÅ£a condiÅ£ia umană ÅŸi de a-i nega dimensiunea tragică pentru a o face suportabilă. "Am fost ÅŸi eu în rond. Era în 1948, comuniÅŸtii tocmai triumfaseră în Å£ara mea ÅŸi mă Å£ineam de mână cu alÅ£i studenÅ£i comuniÅŸti. Apoi, într-o zi, am spus ceva ce nu era în regulă, am fost dat afară din partid ÅŸi a trebuit să părăsesc cercul", scria el în "Le livre du rire et de l'oubli", primul dintre romanele sale publicat în FranÅ£a în 1979.

Exclus din partid pentru prima dată în 1956, Kundera a fost reprimit în partid înainte de a fi exclus definitiv în 1970, după participarea sa activă la Primăvara de la Praga din 1968.

Kundera era atunci membru al Uniunii Scriitorilor - a luat parte la opoziÅ£ia faţă de un regim care urma să fie normalizat prin intervenÅ£ia sovietică. Poate că Kundera a fost un protestatar, dar nu a fost un libertarian în stilul anilor 60. Spre deosebire de lirismul pseudo-revoluÅ£ionar de la Paris, care căuta să ÅŸteargă cu buretele trecutul, miÅŸcarea de la Praga a apărat cultura europeană ÅŸi tradiÅ£iile sale, ameninÅ£ate de materialismul crud al ideologiei pseudoÅŸtiinÅ£ifice aflate la putere. După ce a publicat "Risibles amours" (1971), "La valse au adieux" (1976) ÅŸi "La Vie est ailleurs" (1973), pentru care a primit Prix Médicis étranger, Milan Kundera a declarat că nu mai doreÅŸte să scrie.

Dar admiratorii ÅŸi prietenii săi l-au convins să continue ÅŸi l-au invitat în FranÅ£a în 1975. A ajuns să predea la Universitatea din Rennes, iar în 1981 François Mitterrand i-a acordat cetăţenia franceză - în acelaÅŸi timp cu Julio Cortazar. În scurt timp, a ales Parisul ca "a doua casă" a sa.

În 1984, s-a bucurat de un mare succes cu "L'insoutenable légèreté de l'être" ("Insuportabila uÅŸurătate a fiinÅ£ei"), în special datorită adaptării cinematografice din 1988 a romanului său de către Philippe Kaufman ÅŸi Jean-Claude Carrière. Inspirat de tema nietzscheană a respingerii spiritului de greutate, romanul explorează conflictul care poate exista, în fiecare dintre noi, între dorinÅ£a de autenticitate ÅŸi datoria de luciditate. Cum putem iubi fără să fim păcăliÅ£i, de noi înÅŸine sau de ceilalÅ£i? Dacă iubirea ÅŸi erotismul constituie o mare parte din Å£esătura romanelor sale de la "La Plaisanterie" încoace, este pentru că iubirea este o probă de adevăr de care nu se poate scăpa.

InfluenÅ£at în special de autorii care resping orice formă de certitudine metafizică, precum Kafka, Robert Musil, autorul cărÅ£ii "Omul fără calităţi", ÅŸi Witold Gombrowicz, creatorul "Pornografiei" ÅŸi al "Ferdydurke", Kundera este influenÅ£at ÅŸi de spiritul FranÅ£ei secolului al XVIII-lea, ÅŸi în special de Diderot, care i-a inspirat piesa "Jacques et son maitre", un omagiu adus lui Denis Diderot în 1981. De asemenea, el a reafirmat intuiÅ£ia lui Nietzsche potrivit căreia "dragostea este o lungă conversaÅ£ie" între indivizi de sexe opuse, care vor fi întotdeauna separaÅ£i de o anumită neînÅ£elegere, dar care se pot reconcilia printr-o prietenie erotică.

Romanele lui Kundera sunt toate impregnate de un obsedant sentiment de insignifianţă, fără a ceda însă disperării nihiliste a unui Cioran. Iubirea autentică este ÅŸi ea din această lume, ne aminteÅŸte Kundera într-unul dintre ultimele sale romane, "Identitate" (2003), dar este o asceză spirituală ÅŸi poate fi ÅŸi o formă de artă.

În timp ce opera sa a fost salutată de mari scriitori străini, precum Philip Roth ÅŸi John Updike, ÅŸi susÅ£inută în FranÅ£a de Philippe Sollers, Alain Finkielkraut ÅŸi Bernard Henri Levy, unii critici au deplâns "cotitura franceză" a lui Kundera ÅŸi consideră că cărÅ£ile sale au devenit vorbăreÅ£e ÅŸi prea pline de retorică.