A trecut cu căruța peste el și a scăpat ... doar cu suspendare!
A trecut cu căruța peste el și a scăpat ... doar cu suspendare!
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestRomânia este pe primul loc, în Europa, atunci când vorbim despre accidente rutiere. Potrivit INS, pe șosele din țară au loc zilnic 70 de accidente. De multe ori, în accidentele rutiere sunt implicate și vehicule cu tracțiune animală, victimele fiind de obicei căruțașii sau animalele care îi ajută să se deplaseze, însă în acest caz lucrurile stau diferit. Gheorghe O., un bărbat din comuna Independența, a călcat un bărbat cu utilajul hipo pe care îl conducea, omorându-l pe acesta și fugind de la locul accidentului.
Imagini de la momentul accidentului
Totul s-a întâmplat pe 22 iulie 2018, atunci când lucrătorii de poliţie au fost sesizaţi cu privire la producerea unui accident de circulaţie, pe DJ 392, pe raza localităţii Independența, accident soldat cu decesul unei persoane. La faţa locului, organele de poliţie au constatat că, în eveniment, a fost vătămat un bărbat, care se angajase în traversarea străzii, iar din primele verificări a reieşit că acesta a fost acroşat de un atelaj hipo condus de numitul Gheorghe O., care însă nu se afla la locul accidentului.
Cu privire la cauza decesului bărbatului, necropsia a stabilit că moartea a fost violentă şi s-a produs din cauza contuziei, dilacerării şi hemoragiei meningo - cerebrale consecutive unui traumatism cranio - cerebral cu fractura de boltă şi bază de craniu, leziuni ce au putut fi produse prin lovire cu şi de corpuri dure. Fiind audiată în calitate de martor, concubina ui Gheorghe O. a transmis faptul că bărbatul a venit acasă cu calul şi căruţa, spunând că a fost implicat într-un accident rutier în urma căruia a rezultat vătămarea gravă a lui Rucni V.
Fiind audiat, Gheorghe O. a declarat că a condus atelajul format din cal şi căruţă, deplasându-se pe DJ 392, iar la un moment dat, din cauza neatenţiei, a pierdut controlul asupra hăţurilor, calul a părăsit partea carosabilă şi l-a lovit pe numitul Rucni V., care circula pe marginea drumului, în afara părţii carosabile. De asemenea, a mai afirmat că, imediat după producerea accidentului, victima a rămas întinsă la sol, pe spate, a încercat să îi dea primul ajutor, iar, după ce Rucni V. a fost preluat de ambulanţă, a decis să plece la domiciliu, fiind speriat de cele întâmplate, iar apoi i-a spus concubinei sale ce s-a întâmplat, a lăsat calul şi căruţa şi a plecat singur pe câmp.
Imagini de la momentul accidentului
Magistrații din cadrul Judecătoriei Mangalia au decis să îl condamne pe Gheorghe O. la pedeapsa de 1 an și 8 luni de închisoare, cu suspendare, pentru săvârșirea infracțiunii de părăsire a locului accidentului. Sentința nu este definitivă.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News