REPLICA ONLINE CONSTANTA

28° Constanța Dum., 4 Aug. 2024
Anul XX Nr. 6811
28° Constanța Duminică, 4 August 2024 Anul XX Nr. 6811
 

ABBA nu se va reuni anul viitor pe scena de la Eurovision 2024, care va avea loc în Suedia

ABBA nu se va reuni anul viitor pe scena de la Eurovision 2024, care va avea loc în Suedia

A.F. 26 mai 2023 | 00:00 368

Trupa disco suedeză ABBA nu se va reuni anul viitor pe scena de la Eurovision 2024, care se va desfăşura în ţara lor natală, la 50 de ani de la victoria obţinută de formaţie la celebrul concurs, au declarat joi doi dintre membrii săi pentru BBC, punând astfel capăt speculaţiilor fanilor, informează AFP.

ABBA nu se va reuni anul viitor pe scena de la Eurovision 2024, care va avea loc in SuediaSursa foto: ABBA / facebook.com

"Eu nu vreau. Şi dacă eu nu vreau, nici ceilalţi nu vor vrea. Este la fel pentru toţi patru. Dacă unul spune 'nu', atunci este nu", a declarat Benny Andersson într-un interviu acordat revistei Newsnight, care va fi difuzat joi seară la BBC.

Nu există "nicio şansă" ca ABBA să cânte anul viitor sau măcar să îşi facă apariţia pe scenă, a declarat acesta în extrasele din interviul publicat în avans de BBC.

"Putem sărbători 50 de ani de ABBA fără să apărem pe scenă", a declarat Bjorn Ulvaeus, punând capăt speculaţiilor apărute de la victoria cântăreţei suedeze Loreen pe 13 mai la concursul Eurovision cu piesa "Tattoo".

Potrivit regulilor concursului, ţara câştigătoare organizează următoarea ediţie a concursului, iar victoria lui Loreen, celebrată pe larg în Suedia, a stârnit speranţe că legendara trupă, cu sute de milioane de albume vândute în întreaga lume, se va reuni cu ocazia următoarei ediţii, care va avea loc la 50 de ani de la victoria acesteia cu hitul "Waterloo".

După aproape patru decenii de tăcere şi separare de facto, ABBA a lansat un nou album ("Voyage") la sfârşitul anului 2021, iar de anul trecut, fanii hiturilor lor mondiale precum "Mamma Mia", "Gimme! Gimme! Gimme! (A Man after Midnight)" sau "Dancing Queen" pot asista la Londra la un spectacol al cvartetului reprezentat prin avataruri digitale difuzate în hologramă.

Ca urmare a succesului înregistrat, spectacolul a fost prelungit şi se plănuieşte exportarea lui în alte părţi ale lumii, citează Agerpres.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA



LOTO

6/49
4022312423
5/49
141310402232
joker
1229312768