REPLICA ONLINE CONSTANTA

32.7° Constanța Mar., 16 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6792
32.7° Constanța Marți, 16 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6792
 

Accident cu ATV-ul în zona Lepșa, într-o zonă abruptă

Accident cu ATV-ul în zona Lepșa, într-o zonă abruptă

Georgiana BOGLEA 6 iulie 2024 | 16:57 440

Două persoane au fost rănite, sâmbătă, într-un accident cu ATV-ul produs în zona Lepşa. Victimele au fost scoase din zona abruptă de salvamontişti.

Accident cu ATV-ul in zona Lepsa, intr-o zona abrupta

”2 persoane au necesitat asistenta medicala în urma unei plimbări cu un ATV în zona Lepşa, din comuna Tulnici. Deoarece vehiculul s-a răsturnat intr-o zona abruptă, greu accesibilă, la marginea unui drum forestier, cele doua victime au fost aduse la echipajele de interventie de către reprezentanţii Salvamont Vrancea”, au transmis, sâmbătă, reprezentanţii ISU Vrancea.

Potrivit acestora, paramedicii SMURD din cadrul Secţiei de Pompieri Vidra au intervenit pentru acordarea primului ajutor unui bărbat, în vârstă de 41 ani, iar un echipaj SAJ Vrancea a preluat un bărbat, în vârstă de 21 ani, ambii cu politraumatisme şi escoriatii.

Victimele au fost transportate şi predate la cea mai apropiata unitate spitalicească, conform stirileprotv.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
46143034444
5/49
2310722517
joker
43736234510