Accident de autobuz în Egipt, soldat cu cel puţin 22 de morţi şi 33 de răniţi
Accident de autobuz în Egipt, soldat cu cel puţin 22 de morţi şi 33 de răniţi
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestCel puţin 22 de persoane au murit şi alte 33 au fost rănite după ce autobuzul în care se aflau s-a izbit de un camion parcat pe marginea drumului în centrul Egiptului, joi, au anunţat autorităţile guvernoratului Minya, unde a avut loc accidentul, relatează AFP. ”Şoferul camionului s-a oprit pe marginea drumului pentru a schimba o anvelopă când a fost lovit din spate de autobuz”, care avea aproximativ cincizeci de pasageri la bord, se arată în comunicatul de presă al guvernatului, aflat la 300 de kilometri sud de oraşul Cairo.
Accidentele de circulaţie sunt frecvente în Egipt, unde drumurile sunt adesea prost întreţinute şi regulile de circulaţie nu sunt respectate.
Potrivit datelor oficiale 7.000 de persoane au murit în accidente de circulaţie în 2020 în cea mai populată ţară din lumea arabă, cu 103 milioane de locuitori. Potrivit stiripesurse.ro
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News