Accident grav la Piața Unirii din București, noaptea trecută. 12 persoane au ajuns la spital
Accident grav la Piața Unirii din București, noaptea trecută. 12 persoane au ajuns la spital
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestUn accident grav a avut loc, noaptea trecută, în București. 15 persoane au fost implicate în accident, dintre care 12 au ajuns la spital. Totul s-a întâmplat după ce șoferul unei dube pline de muncitori străini nu a respectat regulile de circulație.
Imagini de la locul accidentului
Mai multe echipaje de salvare au fost trimise de urgență la fața locului. ”Intervenim la un accident rutier produs la Piața Unirii, din Capitală, între un autoturism și un microbuz. În accident sunt implicate 15 persoane: 5 din autoturism și 10 din microbuz (de origine nepaleză). Nu sunt persoane blocate sau încarcerate, toate sunt conștiente. Intervin 9 ambulanțe SMURD, 1 autospecială de transport victime multiple și 1 autospecială de stingere”, se arată în comunicatul ISU.
Imagini de la locul accidentului
Accidentul s-a produs la intersecția bulevardelor Dimitrie Cantemir și Unirii din cauza șoferului care nu a respectat culoarea roșu a semaforului. Martorii spun că duba, care ar fi trecut pe roșu, ar fi lovit în plin un autoturism. În duba implicată în accident se aflau 10 muncitori străini, iar în autoturism alte cinci persoane. În urma impactului, 12 persoane au ajuns la spital. Bărbatul care se afla la volanul mașinii a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ. Șoferul dubei nu a putut fi testat din cauza rănilor. Polițiștii fac în continuarea cercetări pentru a stabili cu exactitate din ce cauză s-a produs accidentul, potrivit antena3.ro.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News