REPLICA ONLINE CONSTANTA

21.4° Constanța Lun., 22 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6798
21.4° Constanța Luni, 22 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6798
 

Accident în Spania: Un autocar a intrat în mulţime, omorând trei persoane

Accident în Spania: Un autocar a intrat în mulţime, omorând trei persoane

A.F. 11 octombrie 2023 | 00:00 211

Trei persoane au murit luni în Spania după ce un autocar a părăsit carosabilul şi a intrat într-un grup de trecători, informează DPA.

Accident in Spania: Un autocar a intrat in multime, omorand trei persoane

Accidentul a avut loc în Cadiz, în sudul ţării, potrivit autorităţilor. O femeie în vârstă de 60 de ani, o alta de 19 ani şi un tânăr în vârstă de 17 ani şi-au pierdut viaţa, a declarat primarul Bruno García.

De asemenea, au existat mai mulţi răniţi, dintre care unul se află în stare gravă.

Deşi autocarul a fost grav avariat în urma accidentului, cei aproximativ 30 de pasageri ai acestuia - toţi studenţi la asistenţă medicală - nu au fost răniţi.

Accidentul s-a produs atunci când şoferul autocarului a pierdut controlul vehiculului pe un drum în pantă, traversând mai întâi benzile din sens opus, apoi ajungând pe trotuar şi intrând într-un centru comercial, au indicat oficiali.

Frânele au cedat, ceea ce ar fi putut contribui la producerea accidentului, potrivit relatărilor apărute în mass-media.

García a decretat trei zile de doliu, iar poliţia a lansat o anchetă cu privire la circumstanţele producerii accidentului, citează Agerpres.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
26274422417
5/49
28142710620
joker
1241143699