Accident rutier pe fondul consumului de alcool
Accident rutier pe fondul consumului de alcool
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestÎn comuna Movileni, la data de 9 aprilie a.c. în jurul orei 17.55, a avut loc un accident rutier, soldat cu rănirea a trei persoane. În urma verificărilor la fața locului, polițiștii au stabilit că accidentul ar fi fost provocat de un bărbat, de 46 de ani, care a condus autoturismul pe o stradă din comuna Movileni și, într-o curbă la stânga, ar fi pierdut controlul direcției, lovind un podeț din beton și fiind proiectat într-un gard metalic.
Impactul s-a soldat cu rănirea conducătorului auto și a doi bărbați, de 32 și 36 de ani, pasageri în autoturism.
La testarea alcoolscopică, bărbatul aflat la volan a prezentat valoarea de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
L.I.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News