ACEA: Piaţa auto din România a explodat în septembrie, cu o creştere de peste 118%
ACEA: Piaţa auto din România a explodat în septembrie, cu o creştere de peste 118%
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestNumărul înmatriculărilor de autoturisme noi în Uniunea Europeană (excluzând Malta) a crescut cu 14,5% în septembrie, la 1,24 milioane, în timp ce România a raportat cel mai semnificativ avans, arată datele publicate miercuri de Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA).
Piaţa auto din România a înregistrat o creştere de 118,2% în septembrie, fiind înmatriculate 6.046 de autoturisme, faţă de 2.771 vehicule în perioada similară din 2018. Creşteri semnificative s-au înregistrat luna trecută şi Lituania (75,8%).
În rândul primelor cinci pieţe europene, livrările au înregistrat creşteri de două cifre în Germania (22,2%), Spania (18,3%), Franţa (16,6%), Italia (13,4%), dar în Marea Britanie avansul a fost de doar 1,3%, din cauza incertitudinilor legate de Brexit, care afectează încrederea consumatorilor.
În primele nouă luni din 2019, vânzările auto în Uniunea Europeană au scăzut cu 1,6%, la 11,76 milioane de autoturisme, faţă de perioada similară din 2018, când s-au livrat 11,95 milioane de vehicule. Cel mai semnificativ avans în perioada ianuarie-septembrie 2019 s-a înregistrat în Lituania (42,8%) şi România (16,4%). În România au fost înmatriculate 124.049 de autoturisme în septembrie, faţă de perioada similară din 2018, când s-au livrat 106.595 de vehicule.
Aproape toate marile pieţe au înregistrat scăderi în perioada ianuarie-septembrie 2019, în special Spania (7,4%), Marea Britanie (2,5%), Italia (1,6%), Franţa (1,3%), exceptând Germania, unde s-a raportat un avans de 2,5%. AGERPRES
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News