REPLICA ONLINE CONSTANTA

33.4° Constanța Mar., 16 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6792
33.4° Constanța Marți, 16 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6792
 

Acțiunea ”Blocada” continuă în Constanța

Acțiunea ”Blocada” continuă în Constanța

Virgil STOIAN 4 noiembrie 2023 | 12:12 2912

La data de 3 noiembrie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța au desfășurat activități în cadrul acțiunii ”Blocada”, pentru prevenirea și combaterea traficului și consumului de droguri sau alte substanțe interzise.

Actiunea ”Blocada” continua in Constanta

Astfel, au fost legitimate peste 100 de persoane, au fost verificate aproximativ 40 de vehicule și 60  de locații publice, printre care baruri, săli de jocuri de noroc, piețe și parcuri.

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 34 de sancțiuni contravenționale, dintre care 17 la O.U.G. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice, 16 la Legea 61/1991, pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, și 1 la Legea 132/2017, privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto.

Valoarea totală a sancțiunilor contravenționale aplicate este de peste17.000 de lei.

De asemenea, au fost constatate 2 infracțiuni.

Astfel, la data de 3 noiembrie a.c., în jurul orei 19.15, polițiștii au identificat un bărbat, de 35 de ani, care a condus un autoturism, pe șoseaua Mangaliei.

În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.
Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.
Cu ocazia efectuării controlului vehiculului, în interiorul acestuia a fost găsit un plic ce conținea o substanță susceptibilă a avea efecte psihoactive.


În cauză urmează a fi sesizați polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, potrivit competenței.

La data de 4 noiembrie a.c., în jurul orei 00.05, polițiștii au identificat un bărbat, de 32 de ani, care a condus un autoturism, pe strada Medeea, fiind sub influența băuturilor alcoolice.

Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,04 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.
Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.
În ambele cauze a fost întocmit dosar de cercetare penală.
La acțiune au participat și jandarmi din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Tomis Constanța.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
o actiune de blocada buna, ar fi sa blocati accesul in primarie.
0
0
Vezi Popeskule k vine blokada peste tine dak mai ai intrebari idioate!!
0
0
Noi la locala Cernavoda stam mai retrasi cand suntem de serviciu,urmarim promotiile la supermarketurile din oras,stam acasa la tura de noapte si in Weekend dupa amiaza cand nu avem sefi la munca,plimbam neanurile cu Dusterul CT 99 PCV,trai pe vatrai,galbeni de grasi,marea majoritate 120kg plus
2
0
circul noapte de noapte ore bune prin oras si inca nu m-am intalnit cu blocada asta. Este posibil sa fie facuta pentru puiblicitate intr-un fel de studio pe o strada izolata doar pentru poze?
4
1

REPLICA

LOTO

6/49
46143034444
5/49
2310722517
joker
43736234510