Actorul şi regizorul american Sean Penn oferă sprijin refugiaţilor ucraineni din Polonia
Actorul şi regizorul american Sean Penn oferă sprijin refugiaţilor ucraineni din Polonia
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestActorul şi regizorul american Sean Penn a semnat miercuri un acord cu municipalitatea din Cracovia privind ajutorul acordat de fundaţia sa CORE pentru refugiaţii ucraineni, relatează AFP şi EFE.
Sean Penn
Organizaţia condusă de actor va transmite primăriei oraşului polonez cunoştinţele sale dobândite în cadrul unor acţiuni similare şi va deschide un birou în acest oraş, a informat agenţia poloneză PAP, citată de stiripesurse.ro.
Programul său include activităţi educaţionale, organizarea de ateliere şi finanţarea lucrărilor de renovare a unor spaţii neocupate pentru a găzdui aproximativ cincizeci de refugiaţi.
Sean Penn se afla la Kiev la sfârşitul lunii februarie, în momentul începerii invaziei ruse, pentru a filma un documentar despre situaţia din Ucraina, potrivit informaţiilor publicate de preşedinţia ucraineană pe reţelele de socializare, potrivit Agerpres.ro.
El fusese deja în Ucraina în noiembrie anul trecut când s-a întâlnit cu militari ucraineni.
Actorul în vârstă de 61 de ani, care a câştigat două premii Oscar pentru "Harvey Milk" şi "Mystic River", filmează un documentar despre Ucraina pentru Vice Studios, potrivit canalului NBC News.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News