ACUZAȚII la adresa DSP: Un POLIȚIST constănțean CONFIRMAT cu Covid-19
ACUZAȚII la adresa DSP: Un POLIȚIST constănțean CONFIRMAT cu Covid-19
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestUn polițist din cadrul Poliției municipiului Constanța a anunțat telefonic, la data de 26 octombrie a.c., faptul că s-a prezentat la spital, întrucât avea simptome specifice COVID-19. S-a dispus ca acesta sa ramână în autoizolare la domiciliu până la aflarea rezultatului.
Ulterior, un coleg al acestuia a precizat că DSP nu ar fi făcut nici o anchetă.
”Ieri (joi, 29 octombrie - n.r.) un coleg al meu a fost depistat pozitiv la virusul SARS-COVID19 și este izolat la domiciliu. Până la ora postării, nimeni de la D.S.P. nu a venit la secție să facă anchetă epidemiologică iar de la nivelul conducerii I.P.J Constanța nici un șef nu a întreprins vreo activitate sau măsură cu privire la acest lucru. Ceilalți colegi nu au familii? Nu se tem pentru sănătatea lor și a membrilor familiilor lor? Acesta nu este primul caz la mine la subunitate. Nici atunci nu s-a luat nici o măsură din partea conducerii I.PJ. și P.M.C. Constanța.”, a spus un om al legii din cadrul IPJ Constanța.
Precizăm că, la data de 28 octombrie a.c., un polițist din cadrul IPJ Constanța a fost confirmat cu COVID-19, acesta rămânând in continuare izolat la domiciliu.
Menționăm faptul că, de la data de 23 octombrie a.c. și până în prezent, polițistul nu s-a prezentat la locul de muncă.
Polițiștii din cadrul I.P.J. Constanța au informat Direcția de Sănătate Publică și Centrul Medical al IPJ, în vederea dispunerii măsurilor corespunzătoare.
”Tocmai am vorbit cu colegul meu depistat pozitiv COVID19. D.S.P., să nu folosesc un cuvânt deplasat, nu l-a sunat nici până acum pentru a începe ancheta. Mai nou, o structura din cadrul I.P.J. Constanța face anchetă epidemiologică.”, a spus un coleg al polițistului infectat.
D.B., L.I.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News