REPLICA ONLINE CONSTANTA

24.4° Constanța Mie., 14 Aug. 2024
Anul XX Nr. 6821
24.4° Constanța Miercuri, 14 August 2024 Anul XX Nr. 6821
 

Adele, pe primul loc în topurile IFPI din 2021, cu albumul '30'

Adele, pe primul loc în topurile IFPI din 2021, cu albumul '30'

Replica API 3 martie 2022 | 00:00 399

Cântăreaţa britanică Adele a adăugat un nou premiu pe lista sa lungă de onoruri, după ce noul ei album, "30", s-a clasat pe primul loc în Global Album All Format Chart pe anul 2021, au anunţat marţi reprezentanţii Federaţiei Internaţionale a Industriei Fonografice (IFPI), informează Reuters, citată de Agerpres.

Adele

Albumul "30", care a ajuns pe primul loc în topurile muzicale din mai multe ţări ale lumii după lansarea sa din luna noiembrie, s-a clasat pe primul loc şi în alte două clasamente alcătuite de IFPI - Global Album Sales Chart şi Global Vinyl Album Chart, cel din urmă aflându-se la ediţia sa inaugurală.

Acest material discografic, al patrulea din discografia cântăreţei Adele, a fost primul album de studio lansat de artista britanică în ultimii şase ani după apariţia pe piaţă a discului ei din 2015 intitulat "25", premiat cu Grammy. Luna trecută, "30" a fost desemnat albumul anului la gala Brit Awards 2022.

Cunoscută pentru cântecele sale nostalgice despre dezamăgirile în dragoste, Adele a spus că a compus piesele de pe albumul "30" pentru a-i explica fiului ei motivele aflate în spatele divorţului de tatăl lui.

"După lansarea sa din noiembrie 2021, albumul '30' a depăşit pragul de 5 milioane de unităţi fizice vândute numai în anul 2021, în doar două luni", au declarat reprezentanţii IFPI.

Albumul "Sour" al cântăreţei americane Olivia Rodrogo s-a clasat pe locul al doilea în topul 10 al Global Album All Format Chart şi a fost urmat de discul "Justice" al cântăreţului pop canadian Justin Bieber, clasat pe poziţia a treia.

"Voyage", primul album de studio lansat de grupul suedez ABBA după o pauză de 40 de ani, a ocupat locul al doilea în topul 10 al Global Album Sales Chart, fiind urmat de materialul discografic "Attacca" al grupului K-pop Seventeen's.

În topul dedicat albumelor pe vinil, primele trei locuri au fost ocupate de materialele discografice "30" (Adele), "Fine Line" (Harry Style) şi "Rumours" (Fleetwood Mac).

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA



LOTO

6/49
2353438259
5/49
33731101522
joker
5377104016