REPLICA ONLINE CONSTANTA

24.4° Constanța Mie., 14 Aug. 2024
Anul XX Nr. 6821
24.4° Constanța Miercuri, 14 August 2024 Anul XX Nr. 6821
 

Adina Vălean: Bani există pentru modernizarea reţelei feroviare; lucrurile au mers mai încet

Adina Vălean: Bani există pentru modernizarea reţelei feroviare; lucrurile au mers mai încet

A.F. 22 februarie 2024 | 00:00 171

Bani au existat întotdeauna pentru modernizarea reţelei feroviare, iar România nu a avut niciodată atât de multe fonduri la dispoziţie pentru infrastructura de transport cum are în prezent, a declarat comisarul european pentru transporturi Adina Vălean, care a apreciat că "lucrurile au mers mai încet sau în cerc" şi a cerut determinare din partea autorităţilor române.

Adina Valean: Bani exista pentru modernizarea retelei feroviare; lucrurile au mers mai incetAdina Vălean

Obligaţia statelor membre de a-şi moderniza reţeaua feroviară este prevăzută în legislaţia privind infrastructura europeană, aşa-numita TEN-T (Reţeaua transeuropeană de transport), un proiect al Uniunii Europene care prevede crearea unei reţele complete de transport auto, feroviar şi naval.

"România are o reţea mare, extinsă, lucrările sunt costisitoare şi durează. Noi avem trei tipuri de infrastructură în această reţea europeană - în primul rând reţeaua principală, a cărei definitivare este o obligaţie pentru toate ţările Uniunii Europene până în 2030 - anumite standarde de viteză, de semnalizare automată, electrificare ş.a.m.d. Asta e reţeaua principală. Avem o reţea principală intermediară care are un termen de realizare în 2040 şi, desigur, reţeaua extinsă, care presupune tot restul liniilor secundare, care au ca termen de realizare 2050. Acum, România are în reţeaua ei feroviară toate aceste trei tipuri şi atunci noi trebuie să vedem care sunt principalele axe", a explicat marţi, la Bruxelles, Adina Vălean, scrie Agerpres.

Ea susţine că "lucrări s-au făcut şi bani s-au tras de-a lungul timpului", dar că au existat şi pierderi de fonduri, cum s-a întâmplat în cazul celor 300 de milioane de euro pentru tronsonul Braşov-Sighişoara. "Bani au fost întotdeauna. Dar, să spunem că lucrurile au mers mai încet sau puţin în cerc", a afirmat înaltul oficial UE.

Ea a adăugat că "pentru calea ferată sunt bani prevăzuţi în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, sunt bani din fondurile de coeziune, sunt bani din mecanismul de interconectare european. România are acces la toate şi cred că în ultimii ani, cu toate aceste noi proiecte, România n-a avut niciodată atât de multe fonduri europene pentru infrastructura de transport cum are acum la dispoziţie. Totul este să fie folosiţi banii".

România şi Bulgaria ar putea fi ajutate în acest sens de task-force-ul Comisiei Europene, o echipă de consultanţă pe care Comisia Europeană o plăteşte pentru a oferi consiliere celor două ţări în întocmirea de proiecte de calitate.

"Dacă un proiect care a obţinut finanţare merge un pic mai prost, din varii motive - constructor, aprobări de mediu, lucruri care se întâmplă în teren -, atunci ele trebuie semnalizate foarte repede, pentru că, cu ajutorul Comisiei, banii se pot muta, refaza, ca nici să nu-i pierzi, şi nici proiectul să nu rămână aşa în înţelenire. Deci sunt create absolut toate condiţiile să mergem bine cu investiţiile în infrastructură (...)", a spus Adina Vălean.

În ceea priveşte construcţia de căi ferate rapide, Comisia Europeană are un proiect ca toate capitalele ţărilor membre să aibă legături feroviare rapide până în 2040.

"Acum, ce înseamnă asta? De pildă, în cazul României, când am finanţat tunelul de la Predeal-Braşov, am zis, nu trebuie făcut un tunel scurt şi în pantă, pentru că nu ne va servi pentru viitoarea linie de cale ferată rapidă Budapesta-Bucureşti. Eu am nevoie acolo să prevăd deja în infrastructura pe care o construiesc acum sectoare esenţiale, şi mai ales cele greu de realizat şi scumpe, cum ar fi un tunel de cale ferată, deja în standarde, în specificaţii tehnice, care să-mi creeze deja infrastructura, parţial pentru calea de mare viteză", a explicat comisarul european pentru transporturi.

Adina Vălean a mai afirmat că "se lucrează pe toate tronsoanele" în modernizarea infrastructurii feroviare din România şi că "până la urmă trebuie determinare şi folosirea banilor pe care-i avem, pentru că bani avem".

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA



LOTO

6/49
2353438259
5/49
33731101522
joker
5377104016