Administrația Prezidențială: „Klaus Iohannis nu a avut nicio zi de concediu de odihnă”
Administrația Prezidențială: „Klaus Iohannis nu a avut nicio zi de concediu de odihnă”
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestPreședintele României Klaus Iohannis nu a avut nicio zi de concediu de odihnă „în sensul definit de legislația muncii”, explică Administrația Prezidențială.
Potrivit sursei citate, Administrația Prezidențială a transmis că „având în vedere obligațiile și atribuțiile sale constituționale, președintele României se află în permanență în exercitarea mandatului”. „Astfel, începând de la depunerea jurământului în funcție, președintele Klaus Iohannis nu s-a aflat în concediu de odihnă, în sensul noțiunii definite de legislația muncii. Precizăm că președintele României nu a încetat, pe parcursul întregului mandat, să își exercite atribuțiile constituționale, dovada în acest sens fiind decretele semnate și publicate în Monitorul Oficial al României, precum și alte acțiuni derivate din prerogativele pe care le deține”, a transmis Administrația Prezidențială.
În privința absenței de la depunerea de flori din fiecare an în memoria victimelor Revoluției, Cotroceni precizează că „preşedintele Klaus Iohannis a trimis coroane de flori, depuse de către consilieri prezidențiali și de stat, în cadrul celor 14 ceremonii organizate în perioada 20-22 decembrie 2023”, conform stiripesurse.ro.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.