Administratorii a două societăţi, cercetaţi pentru că aduceau mărfuri contrafăcute prin Portul Constanţa
Administratorii a două societăţi, cercetaţi pentru că aduceau mărfuri contrafăcute prin Portul Constanţa
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestPoliţiştii au ridicat 145 de colete cu gresie, mărfuri contrafăcute, în valoare totală de peste 12.000 de lei, dintr-un container din Portul Constanţa Sud Agigea. Totodată, polițișii au identificat într-un alt container și 900 de articole textile, nedeclarate la intrarea în țară.
Poliţiştii Serviciului de Poliţie Transporturi Maritime, împreună cu lucrătorii din cadrul Biroului Vamal de Frontieră, la data de 21 noiembri a.c., au verificat, în Portul Constanţa Sud Agigea, un container sosit din China, având ca destinatar o societate comercială, din orașul Tecuci, județul Galați. În urma controlului au fost descoperite 145 de cutii în care erau depozitați 167,76 de metri pătrați de plăci de gresie, marfă susceptibilă a fi contrafăcută.
Bunurile, în valoare de aproximativ 12.000 de lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor. În aceeași zi, poliţiştii Serviciului de Poliţie Transporturi Maritime, împreună cu lucrătorii din cadrul Biroului Vamal de Frontieră au verificat, în Portul Constanţa Sud Agigea, un alt container sosit din China, având ca destinatar o societate comercială, din municipiul Suceava.
În urma controlului, au fost descoperite 888 de perechi mănuși din fibră sintetică, mărfuri nedeclarate la intrarea în țară. Bunurile, în valoare de aproximativ 5.000 de lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor. În ambele cauze, s-au întocmit dosare penale, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de punere în circulație de mărfuri contrafăcute, respectiv folosire de acte nereale față de autoritatea vamală. Cercetările continuă, pentru stabilirea întregii activități infracționale.
Liliana CHIRU
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News