Adrian Năstase şi Miron Mitrea nu mai sunt cetățeni de onoare ai municipiului Craiova
Adrian Năstase şi Miron Mitrea nu mai sunt cetățeni de onoare ai municipiului Craiova
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestConsiliul Local (CL) Craiova a votat în şedinţa de joi pentru retragerea titlurilor de cetăţean de onoare al oraşului care au fost acordate în urmă cu două decenii fostului premier Adrian Năstase şi fostului ministru al Transporturilor Miron Mitrea, scrie digi24.ro
În proiectul de hotărâre privind retragerea celor titluri, iniţiat de cei cinci consilieri USR-PLUS, a fost invocat Regulamentul cadru pentru acordarea titlului, conform căruia condamnarea printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă atrage după sine retragerea titlului şi pierderea drepturilor aferente.
„Prin Hotărârile nr. 172/13.07.2001 şi 132/12.10.2004, Consiliul Local al Municipiului Craiova a acordat titlul de «Cetăţean de Onoare» al Municipiului Craiova pentru domnul Adrian Năstase şi, respectiv, domnului Miron Tudor Mitrea. Având în vedere condamnările pentru fapte penale primite de cele două persoane anterior menţionate, potrivit prevederilor art. 14 din Regulamentul pentru acordarea titlului 'Cetăţean de Onoare' al Municipiului Craiova, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Craiova nr. 292/2010, «(...) condamnarea printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă atrage după sine retragerea titlului de Cetăţean de Onoare şi pierderea drepturilor acordate în acest temei»”, se precizează în raportul de hotărâre adoptată joi de CL Craiova, potrivit Agerpres.
Au fost 15 voturi pentru, 10 voturi împotrivă şi un vot anulat.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News