Afacere de familie: Rețeaua trafica droguri pe scările liceului din Cernavodă, dar și în Constanța!
Afacere de familie: Rețeaua trafica droguri pe scările liceului din Cernavodă, dar și în Constanța!
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestMĂRTURIILE CONSUMATORILOR
MĂRTURIILE CONSUMATORILOR
Zeci de elevi din Cernavodă și Constanța au ajuns victimele traficanţilor de droguri care vindeau substanțe cu efecte psihoactive inclusiv pe scările Liceului Axiopolis din localitate. 10 lei! Consumatorii ajungeau să plătească mii de lei pe lună pentru a-şi satisface nevoile. În 2018, poliţiştii au destructurat o mega reţea, o „afacere” de familie. Zeci de persoane de etnie turcă au constituit un grup infracţional organizat, grupare ce acţiona atâta pe raza oraşului Constanţa, cât şi la Cernavodă, Feteşti, Călăraşi, dar şi în Penitenciarul Poarta Albă. Cu toţii au ajuns joi, 5 februarie, după gratii, fiind condamnați definitiv. Pentru prinderea membrilor grupării, procurorii au ”introdus” pe fir doi agenți sub acoperire, care au filmat și înregistrat acțiunile traficanților.
În luna iulie a anului 2017, lucrătorii de poliție din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanţa, în urma activităților informativ-operative desfășurate, s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că pe raza municipiului Constanţa, există mai multe locații specializate în alimentarea consumatorilor de substanțe cu efect psihoactiv, denumite popular „etnobotanice”. Locaţiile au fost identificate în zona centrală a orașului, în imediata apropiere a unor instituții de învățământ, Liceul Pedagogic, respectiv Școlile Generale Nr. 4 și 5 , la 20 de metri de acestea, iar o altă locaţie era situată vis-a-vis de Centrul Militar Județean, în proximitatea Palatului de Justiție , precum și în imediata apropiere a Liceului Mihai Eminescu. Au fost identificate locaţii şi în Cernavodă. Dealerii de aici vindeau droguri în parcuri, dar şi pe scările pe scările Liceului „Axiopolis” din orașul Cernavodă. Inculpaţii cu domiciliile în Cernavodă, au constatat procurorii, alimentau piaţa din Feteşti şi Călăraşi, dar şi penitenciarul Poarta Albă, disimulându-le în obiecte de îmbrăcăminte (geci), pentru un deţinut aflat în executarea unei pedepse privative de libertate în unitatea de detenție mai sus menționată. De precizat că unul dintre inculpaţi, S. Ghiulgean, a fost implicat în trei dosare penale ce privesc săvârșirea de infracțiuni cu violență, fiind și sancționat contravențional în 6 rânduri. În ianuarie 2018, procurorii au descins la locuinţele inculpaţilor. Au fost efectuate un număr de 42 de percheziţii domiciliare pe raza municipiilor Constanța, Medgidia și a orașelor Năvodari și Cernavodă, ocazie cu care au fost identificate şi ridicate aproximativ 2.097 grame substanță vegetală și pulverulentă susceptibilă a avea proprietăți psihoactive, peste 1200 pliculețe autosigilante pentru ambalarea substanțelor în scopul punerii în vânzare, 2.260 de euro, 1.750 de USD, 7.956 de lei, 17 telefoane mobile, un cântar electronic, două dispozitive pentru fumat, două pipe artizanale, trei grindere, 2.740 de țigarete despre care există suspiciunea ca provin din contrabandă, arme albe, bijuterii. La adresele menționate locuiau etnici turci, cunoscuți pentru preocupările infracționale manifestate de-a lungul timpului, cu pregătire educațională precară, fără loc de muncă. Membrii familiilor care locuiesc la adresele menționate s-au constituit în grupuri infracționale organizate în scopul comercializării de substanță vegetală susceptibilă de a produce efecte psihoactive, procurată în cantități en-gros, ambalată în plicuri din material plastic, conținând cantitatea minimă de 0,1 grame fragmente vegetală și vândute mai departe cu prețul de 10 lei/plic.
Mărturiile elevilor consumatori
Consumatorii care achiziţionau droguri de inculpaţi au dat declaraţii, în calitate de martori: „Sunt consumator de etnobotanice de la începutul anului 2017. Eu consumam ocazional astfel de substanțe, ajungând în această situație ca urmare a anturajului. Consum substanțe etnobotanice întrucât îmi dau o stare de relaxare a minții și uit de probleme pt. aproximativ 30 de minute. Realizez că aceste substanțe pe care le fumez îmi fac rău dar fumez pentru a mă relaxa. În toată această perioadă, eu am cumpărat etnobotanice din mai multe locuri, iar din luna aprilie a anului 2017, am început să cumpăr etnobotanice de la o persoană de sex bărbătesc. De la acesta am cumpărat etnobotanice până în luna octombrie a anului 2017. Pentru a cumpăra etnobotanice, eu intram în curtea imobilului, după care intram în casă la etajul 1 al vilei. Îi dădeam banii lui M. iar acesta îmi dădea etnobotanice, în funcție de câți bani aveam. Prețul unui pliculeț cu etnobotanice era de 10 lei. În total am cumpărat de la aceasta, aproximativ 630 pliculețe pentru care am plătit suma de 6300 lei. Arăt că am fost și depistat de organele de jandarmi de mai multe ori, având asupra mea astfel de substanțe. Substanțele care le aveam asupra mea, le procurasem de la numitul M.”, a declarat, în instanţă, un martor.
„Eu cumpăram zilnic 3 pliculețe, pentru care plăteam suma de 30 de lei. Eu am cumpărat în total 270 de pliculețe pentru care am plătit suma de 2700 lei. Menționez că banii respectivi îi aveam de la părinții mei și din recompensele oferite de aceștia pentru faptul că îi ajutam la afacere. De asemenea menționez faptul că pentru a renunța la consumul de etnobotanice, am urmat un tratament medicamentos, eu fiind internat în spitalul nr. 9 Obreaja din București, în cursul anului 2017, sens în care pot anexa actele care să ateste cele afirmate de mine”, a spus un alt consumator. Inculpaţii au fost condamnaţi, în mai, la închisoare cu executare. Ismail Aidar-Selvis-5 ani 2 luni, Suliman Moliș, 4 ani, 10 luni şi 275 zile închisoare, Stoica Gheorghe-4 ani închisoare, Stoica Romel-5 ani şi 2 luni, Cramarenco Florin-2 ani şi 2 luni, Macovei Florentin-2 ani închisoare. De asemenea, Suliman Ghiulgean a primit 2 ani şi 6 luni închisoare cu suspendare, Suliman Sevghilim-3 ani şi 2 luni, la fel şi Suliman Iuliana, iar Zlate Papina-1 an şi 6 luni, Zlate Denisa Kasandra va execută pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare.
„Sunt consumator ocazional de etnobotanice, de la începutul anului, ajungând în această situație ca urmare a anturajului. Consum substanțe etnobotanice întrucât îmi dau o stare de relaxare a minții și uit de probleme pentru aproximativ 30 de minute. Realizez că aceste substanțe pe care le fumez îmi fac rău dar fumez pentru a mă relaxa. În perioada 2014-2017, am urmat cursurile liceului Teologic. În toată această perioadă, eu am cumpărat etnobotanice din mai multe locuri, iar de la începutul anului 2017, am început să cumpăr etnobotanice de la o persoană de sex masculin. Drogurile mi le oferea spre vânzare în zona Judecătoriei Constanța”
Pentru prinderea membrilor grupării, procurorii au ”introdus” pe fir doi agenți sub acoperire, care au filmat și înregistrat acțiunile traficanților. Printr-o ordonanță din 26.10.2017, s-a dispus autorizarea procurării de droguri, în limita a 50 grame cannabis, 50 grame hașiș (rezină de cannabis), 50 de comprimate ecstasy, 50 grame heroină și 50 grame cocaină, precum și substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive, în limita a 100 grame substanță masă netă, de la făptuitorul menționat și/sau eventualele persoane interpuse de către acesta. Autorizările de mai sus au fost dispuse pentru o perioadă de 60 de zile, respectiv de la data de 26.10.2017 până la data de 24.12.2017.
De precizat faptul că, în cazul grupării, au fost identificate un număr de 161 dosare penale înregistrate la D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Constanța având ca obiect depistarea unor persoane de către organele de ordine având asupra lor substanțe susceptibile de a produce efecte psihoactive.
Gruparea a fost trimisă după gratii
Gruparea a fost condamnată, definitiv, la ani grei de închisoare. Astfel, la data de 5 februarie a.c., polițiști din cadrul Serviciului Investigații Criminale al I.P.J. Constanța au depistat un bărbat și două femei, de 48, respectiv 44 și 47 de ani, pe numele cărora Tribunalul Constanța a emis mandate de executare a pedepselor de 4 ani, 10 luni și 275 de zile, pe numele bărbatului, și 3 ani și 2 luni de închisoare, pe numele femeilor, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și efectuarea fără drept de operațiuni cu produse susceptibile a avea efecte psihoactive. De asemenea, la data de 5 februarie a.c., polițiști din cadrul Poliției orașului Cernavodă au depistat doi bărbați, de 51, respectiv 38 de ani, pe numele cărora Tribunalul Constanța a emis mandate de executare a pedepselor de 5 ani și 2 luni, respectiv 2 ani de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și efectuarea fără drept de operațiuni cu produse susceptibile a avea efecte psihoactive.
Persoanele au fost escortate și introduse în Penitenciarul Poarta Albă.
M.P.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News