REPLICA ONLINE CONSTANTA

26.3° Constanța Sâm., 27 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6803
26.3° Constanța Sâmbătă, 27 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6803
 

Afganistan: Trei britanici deţinuţi de talibani

Afganistan: Trei britanici deţinuţi de talibani

A.F. 3 aprilie 2023 | 00:00 211

Trei britanici sunt deţinuţi de talibani în Afganistan, a anunţat sâmbătă seară un ONG britanic, The Presidium Network, adăugând că "lucrează îndeaproape" cu două dintre familii, notează AFP.

Afganistan: Trei britanici detinuti de talibani

Sursa fotografiilor: dailymail.co.uk

"Depunem eforturi să stabilim un contact consular cu cetăţenii britanici reţinuţi în Afganistan şi acordăm sprijin familiilor", a indicat la rândul său Ministerul de Externe britanic într-un comunicat.

Scott Richards, un membru al The Presidium Network, a declarat pentru Sky News: "Din câte ştim, toţi sunt sănătoşi şi bine îngrijiţi".

"Nu avem niciun motiv să credem că au fost supuşi unor tratamente rele, cum ar fi tortura, şi ni se spune că le este atât de bine pe cât se poate spera în astfel de împrejurări", a precizat el.

Nu a avut loc "niciun contact semnificativ" între autorităţi şi cei doi oameni pe care Presidium îi asistă, a adăugat Richards.

Doi dintre bărbaţi au fost reţinuţi de talibani din ianuarie. Nu se ştie de cât timp este reţinut al treilea bărbat.

Ar fi vorba despre Kevin Cornwell, 53 de ani, un medic pentru o organizaţie de caritate, un manager al unui hotel pentru lucrători umanitari al cărui nume nu a fost dezvăluit şi despre Miles Routledge, o celebritate YouTube, potrivit presei.

Pe Twitter, The Presidium Network i-a îndemnat pe talibani "să acorde atenţie la ceea ce credem că este o neînţelegere şi să-i elibereze pe aceşti oameni".

Anul trecut, talibanii l-au eliberat pe renumitul jurnalist de televiziune Peter Jouvenal şi pe alţi patru cetăţeni britanici pe care i-au reţinut timp de şase luni.

Afganistan: Trei britanici detinuti de talibani

Jurnalistul se afla "printre cei câţiva" britanici reţinuţi de islamişti radicali, a declarat Londra în februarie.

Ministerul britanic de Externe a afirmat că cei cinci "nu au avut niciun rol de jucat în activităţile guvernului britanic în Afganistan şi că au călătorit în această ţară, în pofida avertismentelor de călătorie ale guvernului britanic".

"A fost o greşeală", a adăugat Foreign Office.

În acea perioadă, purtătorul de cuvânt al guvernului afgan, Zabihullah Mujahid, i-a acuzat pe britanici că "desfăşoară activităţi contrare legilor ţării şi tradiţiilor poporului afgan".

"După mai multe întâlniri între EIA (Emiratul Islamic al Afganistanului) şi Marea Britanie, aceste persoane au fost eliberate (...) şi predate ţării lor de origine", a declarat el. "Au promis să respecte legile Afganistanului, tradiţiile şi cultura poporului său şi să nu le mai încalce".

Talibanii au revenit la putere în august 2021 şi de atunci au stârnit indignarea comunităţii internaţionale din cauza politicilor pe care le promovează, în special în privinţa femeilor şi fetelor, citează Agerpres.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA



LOTO

6/49
4219716334
5/49
91935222527
joker
51729436