Agenţia UE pentru drepturile omului susţine că hărţuirea rasistă este un ''fapt comun'' în Europa
Agenţia UE pentru drepturile omului susţine că hărţuirea rasistă este un ''fapt comun'' în Europa
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestPopulaţia de culoare în Uniunea Europeană este luată cu regularitate drept ţintă, a avertizat Agenţia blocului comunitar pentru Drepturi Fundamentale (FRA) vineri la Viena, cerând guvernelor să-şi intensifice eforturile împotriva rasismului, potrivit dpa, citată de Agerpres.
"Hărţuirea rasistă, violenţa şi discriminarea după profilul etnic este un fapt comun în Europa", susţine FRA într-un comunicat.
În afirmaţia sa, FRA se bazează pe rezultatele recentului său sondaj efectuat în rândurile populaţiei de culoare în 12 ţări membre ale UE, potrivit cărora 30% dintre cei chestionaţi au declarat că au fost hărţuiţi, iar 5 % au spus că au fost atacaţi.
Într-un sondaj efectuat în urmă cu doi ani, aproape un sfert dintre persoanele intervievate au spus că au fost interpelate de poliţie în ultimii cinci ani, iar 41% dintre cei arestaţi consideră că profilul rasial a fost principala cauză.
"Nimeni nu trebuie să fie luat drept ţintă doar din cauza culorii pielii sale. Nimeni nu ar trebui să se teamă că va fi oprit de poliţie doar din considerentul că este de culoare", a declarat directorul FRA, Michael O'Flaherty.
"Trebuie să lucrăm împreună pentru a eradica practicile rasiste o dată pentru totdeauna în Europa", a insistat el.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News